» Iasi » Stiri » Ziua în care se va decide titlul

Ziua în care se va decide titlul

80 vizite
Astazi este programata ultima etapa a Ligii I de fotbal, sezonul 2007-2008. Meciul care a incins tot campionatul se va desfasura la Cluj, acolo unde se vor infrunta Universitatea si CFR. Echipa lui Paszkany are nevoie de trei puncte pentru a cuceri primul titlu din istorie, in timp ce Gigi Becali mizeaza pe orgoliul ranit al Universitatii Cluj. Tot astazi se va decide si care este cea de-a patra echipa care va retrograda din Liga I, alaturi de Universitatea Cluj, UT Arad si Dacia Mioveni

Cel mai disputat campionat din ultimul deceniu a ajuns la ultima etapa. Dupa luni de zile de injuraturi, suspiciuni, nervi si declaratii razboinice, astazi, de la ora 19.00, va cadea cortina peste inca un sezon al Ligii I. Fara doar si poate cel mai important meci al rundei cu numarul 34 se va disputa sub dealul Feleacului, intre Universitatea Cluj si CFR Cluj. Echipa lui Paszkany are nevoie de trei puncte pentru a cuceri primul titlu din istorie, in timp ce Gigi Becali mizeaza pe orgoliul ranit al Universitatii Cluj. Dupa infrangerea suferita pe terenul marii rivale Dinamo Bucuresti, finantatorul Stelei, Gigi Becali, a declarat ca este convins ca jucatorii ultimei clasate in Liga I pot opri liderul din drumul spre primul titlu din istorie. Patronul Stelei nu va motiva financiar echipa Universitatii, mizand doar pe orgoliul acestora, data fiind rivalitatea istorica dintre cele doua cluburi. "Nu voi acorda nici un imprumut echipei Universitatea Cluj. Rivalitatea dintre cele doua echipe este prea mare si daca va reusi sa invinga CFR, Universitatea va face fericit tot Ardealul. Am incredere ca U poate face macar un egal", a declarat Gigi Becali. Nu la fel de optimist a fost managerul Stelei, Adrian Ilie, care a declarat ca echipa din Ghencea a pierdut deja titlul de campioana. "Trebuie sa fim realisti. Am pierdut deja titlul. Universitatea este in vacanta, iar CFR va castiga fara probleme acolo", a spus Ilie. De partea cealalta, antrenorul echipei Universitatea Cluj, Meszaros Alpar, a declarat ieri ca baga mana in foc pentru corectitudinea elevilor sai. "Bag mana in foc pentru baietii mei. Nu avem nevoie de banii murdari ai lui Gigi Becali. Vrem sa batem CFR pentru a-i multumi pe suporterii nostri si pentru a indeplini baremul. Altceva nu ne mai intereseaza. Oricum daca batem ne vor injura ceferistii clujeni, iar daca pierdem sau facem egal ne vor injura suporterii nostri. Cat despre viitorul meu, saptamana viitoare se va sti daca voi continua sau nu. Eu as vrea sa raman, indiferent de rezultatul meciului cu CFR, dar inca nu este nimic sigur", a declarat Meszaros, care are contract cu gruparea de sub Feleac pana in iarna acestui an.

Miza uriasa
Miza acestui campionat este uriasa: echipa care va cuceri titlul de campioana va intra direct in grupele Ligii Campionilor, ceea ce-i va asigura un venit de cel putin 10 milioane Euro. Tocmai de aceea, atat Steaua, cat si CFR Cluj au luptat cu orice mijloace, de multe ori chiar nesportive si probabil ilegale, pentru a termina sezonul pe locul 1. Feroviarii din Gruia au avut un avantaj de 11 puncte cu 14 etape inainte de finalul campionatului, dar l-au pierdut inexplicabil in favoarea Stelei. Egalul din jocul cu Poli Timisoara si infrangerea din partida cu Dinamo i-au aruncat pe militari pe locul secund, la un singur punct in spatele liderului CFR Cluj. Astfel, elevii lui Ioan Andone trebuie sa invinga astazi pentru a intra in posesia primului titlu din istoria de 101 ani. Pana atunci, ieri, Steaua a reusit sa dea prima lovitura pe piata transferurilor, luandu-l pe atacantul Bogdan Stancu de la Unirea Urziceni, pentru 1 milion de Euro, in timp ce mijlocasul galatean, Janos Szekely este aproape de Ghencea, pentru o suma de 1,5 milioane Euro. In afara luptei palpitante de la varful ierarhiei, tot astazi se va decide si care este cea de-a patra echipa care va retrograda din Liga I, alaturi de Universitatea Cluj, UT Arad si Dacia Mioveni. Calculele sunt insa mai complicate. Pentru a evita ultimul loc care duce in esalonul secund se lupta 3 echipe: Ceahlaul Piatra Neamt (36 puncte), Gloria Buzau (37 puncte) si Gloria Bistrita (39 de puncte). Cum este greu de crezut ca bistritenii, o echipa agreata de conducerea Federatiei, vor fi lasati sa retrogradeze, atunci e clar ca lupta se va da intre Buzau si Ceahlaul. In ultima etapa, nemtenii se deplaseaza la Craiova, in timp ce Gloria Buzau va intalni Steaua, chiar in fieful campioanei.



Autor:
Florin BRIAUR, florinb●bzi.ro
Articol furnizat de:
Ziua de Iasi
Cititi mai multe pe:
ZiuaIasi.ro

Adauga un comentariu

Stirile zilei


Nume*
Email*
Acum poti accesa siteul Iasi.com si pe telefonul tau mobil la adresa:
http://mob.iasi.com
Daca telefonul tau mobil este conectat la Internet poti accesa, intr-un format care se incarca repede, orice informatie te intereseaza de pe siteul nostru: evenimente, stiri, program cinema, numere de tel si adrese de restaurante, baruri, discoteci, mersul trenurilor si al autobuzelor etc.
Scadere cu 0.15%(0.0035 RON) 2.3615     Scadere cu 0.2%(0.0072 RON) 3.6573
*Actualizat zilnic de pe siteul BNR
Site-ul www.iasi.com este inca in faza de teste. Asta inseamna ca mai pot aparea probleme, buguri, erori. In caz ca observati probleme pe site va rugam sa ne anuntati pentru a le putea remedia. Nu uitati sa includeti si url-ul paginii pe care ati descoperit problema.

Raporteaza o problema