» Iasi » Stiri » Zilele Carierei

Zilele Carierei

792 vizite
Anul acesta, Zilele Carierei se desfăşoară în perioada 19-25 aprilie la Universitatea Al. I. Cuza, în Sala Paşilor Pierduţi. La târg şi-au anunţat prezenţa peste 20 de companii atât din Iaşi şi din zona Moldovei, cât şi de la nivel naţional. Totodată, mâine va începe Bursa generală a locurilor de muncă. Ieşenii în căutarea unui loc de muncă vor avea de ales dintr-o ofertă de peste 2.000 de locuri de muncă oferite de peste 100 de agenţi economici, atât din municipiul Iaşi, cât şi din Paşcani

Toţi tinerii interesaţi pot participa la târgul de locuri de muncă Zilele Carierei organizat de AIESEC. Anul acesta, Zilele Carierei se desfăşoară în perioada 19-25 aprilie la Universitatea Al. I. Cuza în Sala Paşilor Pierduţi. La târg şi-au anunţat prezenţa peste 20 de companii atât din Iaşi şi din zona Moldovei, cât şi de la nivel naţional. Organizatorii susţin că toate companiile oferă o varietate de oportunităţi de angajare atât pentru studenţi, cât şi pentru absolvenţi. În cadrul târgului, Ness, OSC, Embarcadero, Raiffeisen, Siemens, E.ON, Kosarom, Tester au ales să îşi prezinte structura şi oportunităţile de angajare prin intermediul unor workshop-uri ce se vor desfăşura în perioada 18-25 aprilie în diferite locaţii ale Universităţii Al. I. Cuza. La ediţia din acest an vor avea loc mai multe workshop-uri ale unora dintre cele mai importante companii naţionale şi multinaţionale, interesate să atragă în rândurile angajaţilor lor tineri cu potenţial, dispuşi să-şi creeze un viitor. De asemenea, în cadrul târgului, participanţii au ocazia să intre în contact direct cu reprezentanţii companiilor, prilej pentru aceştia de a-şi verifica capacităţile de care dispun, în comparaţie cu cerinţele angajatorilor. Trebuie precizat că originea şi punctul de plecare a acestui eveniment îl reprezintă Olanda. Începând de atunci, Zilele Carierei s-a extins la nivelul tuturor ţărilor membre AIESEC, în momentul de faţă fiind cunoscut sub ideea unui târg de locuri de muncă a cărui impact social este unul de amploare. Proiectul îşi propune să faciliteze tinerilor găsirea drumului în carieră punându-i în contact cu firme de top cu scopul de a le oferi informaţii despre cerinţele mediului de afaceri precum şi o viziune din interiorul acestora. În acelaşi timp, acesta vine în ajutorul companiilor care sunt în căutare de personal tânăr, dinamic şi motivat.

Peste 2.000 de locuri de muncă
De asemenea, oferte de locuri de muncă vor fi făcute şi pentru cei mai puţin tineri. Astfel, mâine va începe Bursa generală a locurilor de muncă. Ieşenii în căutarea unui loc de muncă vor avea de ales dintr-o ofertă de peste 2.000 de locuri de muncă oferite de peste 100 de agenţi economici, atât din municipiul Iaşi, cât şi din Paşcani. Nu este de neglijat nici prezenţa reprezentanţilor programului româno - britanic Eures de recrutare a forţei de muncă, care vor veni să observe cât de interesaţi sunt ieşenii de bursa locurilor de muncă pentru o estimare a numărului de candidaţi pentru viitoarele recrutări. Angajatorii oferă o gamă largă de locuri de muncă pentru toate nivelurile de pregătire, de la cei care au absolvit Şcoala de Arte şi Meserii, cât şi pentru cei cu studii medii şi superioare. Cele mai multe locuri de muncă sunt oferite în domeniul construcţiilor, al confecţiilor şi al prestărilor de servicii. "În acest an mizăm pe o prezenţă serioasă. Oricine este interesat poate veni la bursa locurilor de muncă", a declarat Gabriela Vasilache, director executiv al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Locurilor de Muncă Iaşi. Unul dintre agenţii economici care oferă cele mai multe locuri de muncă este şantierul naval de la Constanţa, care a venit cu o oferta de 370 de locuri în domeniu, precum sudori, lăcătuşi sau strungari. La bursa locurilor de muncă sunt invitate toate persoanele care doresc să găsească un loc de muncă corespunzător studiilor şi pregătirii profesionale conform ofertei angajatorilor. În municipiul Iaşi, bursa va fi organizată în Sala Foaier din cadrul Casei de Cultură a Studenţilor Iaşi, iar în municipiul Paşcani la Casa de Cultură Municipală Mihail Sadoveanu.



Autor:
Marilena ROJNIŢĂ, Ioana GAVRILUŢĂ
Articol furnizat de:
Ziua de Iasi
Cititi mai multe pe:
ZiuaIasi.ro

Adauga un comentariu

Stirile zilei


Nume*
Email*
Acum poti accesa siteul Iasi.com si pe telefonul tau mobil la adresa:
http://mob.iasi.com
Daca telefonul tau mobil este conectat la Internet poti accesa, intr-un format care se incarca repede, orice informatie te intereseaza de pe siteul nostru: evenimente, stiri, program cinema, numere de tel si adrese de restaurante, baruri, discoteci, mersul trenurilor si al autobuzelor etc.
Scadere cu 0.28%(0.0062 RON) 2.2417     Scadere cu 0.35%(0.0124 RON) 3.5581
*Actualizat zilnic de pe siteul BNR
Site-ul www.iasi.com este inca in faza de teste. Asta inseamna ca mai pot aparea probleme, buguri, erori. In caz ca observati probleme pe site va rugam sa ne anuntati pentru a le putea remedia. Nu uitati sa includeti si url-ul paginii pe care ati descoperit problema.

Raporteaza o problema