Un golan conducea microbuzele RATP 
900 vizite
Ieri, la ora 8.15, şoferul unui microbuz al Regiei Autonome de Transport în Comun a înjurat şi jignit o tânără şi un profesor universitar de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza, pentru că au refuzat să primească bilete deja compostate. Mai târziu, pentru că a fost fotografiat de jurnalişti, şoferul Ilie Murariu a smuls din mâinile gazetarilor aparatul foto. Şoferul a vrut să-l bată pe unul dintre gazetari. Numai după intervenţia Poliţiei, aparatul de fotografiat a fost recuperat. "Îmi cer scuze pentru cele întâmplate. Nu am mai avut astfel de cazuri până în prezent. Dacă se dovedeşte că şoferul microbuzului a avut un comportament violent faţă de călători, el va fi demis în cel mai scurt timp. În privinţa aceasta am demarat o anchetă urgentă, pentru că nu se poate ca astfel de indivizi să fie angajaţii Regiei", a precizat Maricel Ghercă, directorul RATP Iaşi.În cursul zilei de ieri, un şofer al Regiei Autonome de Transport Public (RATP) a început să înjure călătorii, deoarece nu au acceptat să primească bilete compostate în prealabil. Era vorba despre bilete de călătorie care mai fuseseră vândute şi folosite şi astfel banii încasaţi de la următorii călători intrau direct în buzunarul şoferului. Incidentul s-a petrecut pe ruta microbuzului 14 (CUG - Copou), în mijlocul de transport cu numărul de marcă 132. Conducătorul auto al microbuzului RATP cu numărul de marcă 132, Ilie Murariu, a început să înjure şi să vorbească urât cu călătorii deoarece au refuzat să folosească biletele compostate. Mai mult decât atât, mai târziu, atenţionat de jurnalistul cotidianului ZIUA de Iaşi, care era prezent la faţa locului, şoferul RATP - Ilie Murariu a devenit violent, a luat aparatul de fotografiat şi numai cu ajutorul poliţiştilor a fost recuperat.
Fură cu tupeu
Povestea a început la ora 8.15, când în staţia Podu Roş, tânăra Andreea Spiţelnicu s-a urcat în microbuz şi a vrut să cumpere un bilet de călătorie de la şofer. În momentul în care Andreea Spiţelnicu a observat că biletul mai fusese folosit, a refuzat să-l primească, solicitându-i conducătorului auto un alt bilet, valabil. Refuzul tinerei de a primi biletul compostat l-a indignat la culme pe şoferul microbuzului RATP, Ilie Murariu, care a început să o înjure şi să o jignească, ba mai mult, să o dea jos din mijlocul de transport, toate acestea în prezenţa a aproximativ 20 de persoane, câte se aflau în mijlocul de transport la acea oră. "În momentul când m-am urcat în microbuzul RATP am vrut să cumpăr un bilet de călătorie de la şofer. După ce i-am dat banii pentru un bilet cu o călătorie, am observat că legitimaţia de călătorie pe care mi-a dat-o şoferul mai fusese folosită şi am refuzat s-o primesc solicitându-i un alt bilet valabil. În momentul când l-am refuzat, acesta a început să mă facă in tot felul: proastă, chioară, etc. Este o ruşine pentru noi să avem astfel de conducători auto pe mijloacele de transport în comun", a precizat Andreea Spiţelnicu. Văzând că şoferul microbuzului aparţinând RATP continuă să o batjocorească pe tânără, Petrică Diaconu, profesor universitar la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii Al. I. Cuza a intervenit. Şi distinsul profesor a fost agresat şi a fost jignit de către Ilie Murariu, şoferul microbuzului RATP. "Când am văzut că o batjocoreşte pe tânăra care a refuzat să ia biletul compostat, am intervenit în apărarea ei. Atunci, şoferul microbuzului m-a jignit şi m-a făcut în tot felul, ba mai mult mi-a spus că se şterge la fund cu studiile mele. Cum este posibil aşa ceva? Cine-i ţine pe aceşti nemernici?", a spus profesorul Petrică Diaconu.
Limbaj de borfaş
Reporterul ZIUA de Iaşi care se afla în microbuz a intervenit, de asemenea, când a văzut comportamentul necivilizat şi brutal al şoferului. "Ce p... mea vrei de la mine? Vezi-ţi de treaba ta dacă nu vrei să ţi-o iei", a fost răspunsul scurt al şoferului. Mai târziu, reporterii ZIUA de Iaşi s-au deplasat la capătul traseului de microbuz pentru a-l fotografia pe şofer şi mijlocul de transport, deoarece, din conştiinţă civică, momentele petrecute dimineaţa au fost consemnate şi un articol în ziar atrăgea atenţia atât şefilor municipalităţii, cât şi ai RATP cu privire la atitudinea unui angajat care lucrează în contact direct cu cetăţeanul. Când a văzut că este fotografiat, şoferul a devenit violent, a smuls aparatul de fotografiat din mâna jurnalistului, pe care a şi vrut să-l lovească. Numai cu ajutorul Poliţiei aparatul de fotografiat a fost recuperat. Potrivit declaraţiilor dispecerului de la capătul liniei 14 de la Rond Agronomie, Ilie Sânzianu, şoferul bătăuş a mai avut astfel de ieşiri şi în trecut. "Pentru faptele pe care le-a comis, Ilie Murariu va fi dat afară din serviciu. Este o ruşine pentru noi să avem astfel de angajaţi. Ştiu că în trecut, Ilie Murariu a mai avut astfel de ieşiri, dar a fost sancţionat", a declarat Adrian Nedelcu, şeful secţiei numărul 1 a RATP. Şi directorul RATP, Maricel Ghercă, a susţinut că dacă se dovedeşte că şoferul Ilie Murariu a avut un comportament violent faţă de călători, i se va desface disciplinar contractul de muncă. "Dacă se dovedeşte că şoferul microbuzului a avut un comportament violent faţă de călători, el va fi demis în cel mai scurt timp. În privinţa aceasta am demarat o anchetă urgentă pentru că nu se poate ca astfel de indivizi să fie angajaţii Regiei", a precizat Maricel Ghercă, directorul RATP Iaşi."Îmi cer scuze pentru cele întâmplate. Nu am mai avut astfel de cazuri până în prezent. Dacă se dovedeşte că şoferul microbuzului a avut un comportament violent faţă de călători, el va fi demis în cel mai scurt timp. În privinţa aceasta am demarat o anchetă urgentă pentru că nu se poate ca astfel de indivizi să fie angajaţii Regiei", a precizat Maricel Ghercă, directorul RATP Iaşi.
Autor:
Andrei HURBEA, Articol furnizat de:
Ziua de IasiCititi mai multe pe:
ZiuaIasi.roAdauga un comentariu
Stirile zilei

Acum poti accesa siteul Iasi.com si pe telefonul tau mobil la adresa:
http://mob.iasi.com
Daca telefonul tau mobil este conectat la Internet poti accesa, intr-un format care se incarca repede, orice informatie te intereseaza de pe siteul nostru: evenimente, stiri, program cinema, numere de tel si adrese de restaurante, baruri, discoteci, mersul trenurilor si al autobuzelor etc.
2.3021
3.6139
*Actualizat zilnic de pe siteul BNR
Site-ul www.iasi.com este inca in faza de teste. Asta inseamna ca mai pot aparea probleme, buguri, erori. In caz ca observati probleme pe site va rugam sa ne anuntati pentru a le putea remedia. Nu uitati sa includeti si url-ul paginii pe care ati descoperit problema.
Raporteaza o problema
Raporteaza o problema
