Ultima săptămână de şcoală, încep examenele 
1016 vizite
Pentru majoritatea elevilor ieşeni, această săptămână este ultima înaintea vacanţei de vară. Aproximativ 150 mii de elevi vor intra de sâmbătă, 16 iunie, în vacanţa de vară. Numai că pe o parte dintre aceştia îi aşteaptă o vară fierbinte, plină de examene. Astfel, peste 8 mii de tineri vor începe luni, 18 iunie testele naţionale, după care vor începe alte emoţii cele ale admiterii la liceu, iar alţi aproape 7 mii de tineri vor trece prin emoţiile bacalaureatului, începând cu data de 25 iunie. De fapt, pentru absolvenţii de gimnaziu şcoala s-a terminat cu o săptămână mai devreme decât ceilalţi elevi şi chiar faţă de absolvenţii de liceu, care teoretic, vor încheia cursurile vineri, 15 iunie.
Pentru ultima recapitulare generală, tinerii vor avea exact o săptămână la dispoziţie, cel puţin aceasta a fost timpul considerat necesar de oficialii Ministerului Educaţiei şi Cercetării. Astfel, absolvenţii clasei a VIII-a au terminat şcoala exact cu o săptămână înaintea începerii testelor naţionale. Acestea vor începe pe 18 iunie cu proba la limba şi literatura română şi se vor termina pe 21 iunie cu proba la alegere de istorie sau geografia. Trebuie spus că tinerii de clasa a VIII-a care au rămas corigenţi, au pierdut trenul testelor naţionale din acest an. Cu alte cuvinte, elevii corigenţi nu vor avea decât posibilitatea de a urma o şcoală de arte şi meserii, doar în cazul în care trec de examenul de corigenţă şi devin absolvenţi ai clasei a VIII-a. Doar după un an, adică în vara anului 2008, pot să susţină examenele din cadrul testelor naţionale pentru a avea posibilitatea de a urma cursurile unui liceu. După o vacanţă de trei luni, elevii vor reveni la şcoală pe data de 17 septembrie 2007. Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului a stabilit că anul şcolar 2007-2008 va avea 35 de săptămâni de şcoală, respectiv 175 de zile lucrătoare, iar cursurile vor începe pe 17 septembrie şi vor fi organizate pe două semestre. Potrivit ordinului emis de ministrul Educaţiei, Cristian Adomniţei, în anul şcolar viitor, primul semestru va începe luni, 17 septembrie 2007 şi se încheie pe 1 februarie 2008. În semestrului al II-lea, cursurile încep luni, 11 februarie 2008, şi se încheie vineri, 13 iunie 2008.
Autor:
Marilena ROJNIŢĂ, Articol furnizat de:
Ziua de IasiCititi mai multe pe:
ZiuaIasi.roAdauga un comentariu
Stirile zilei

Acum poti accesa siteul Iasi.com si pe telefonul tau mobil la adresa:
http://mob.iasi.com
Daca telefonul tau mobil este conectat la Internet poti accesa, intr-un format care se incarca repede, orice informatie te intereseaza de pe siteul nostru: evenimente, stiri, program cinema, numere de tel si adrese de restaurante, baruri, discoteci, mersul trenurilor si al autobuzelor etc.
3.0554
3.8258
*Actualizat zilnic de pe siteul BNR
Site-ul www.iasi.com este inca in faza de teste. Asta inseamna ca mai pot aparea probleme, buguri, erori. In caz ca observati probleme pe site va rugam sa ne anuntati pentru a le putea remedia. Nu uitati sa includeti si url-ul paginii pe care ati descoperit problema.
Raporteaza o problema
Raporteaza o problema


