» Iasi » Stiri » Tensiune maximă la Politehnica Iaşi

Tensiune maximă la Politehnica Iaşi

778 vizite
Starea de tensiune de la Politehnica Iaşi se menţine datorită conflictului dintre galeria ieşeană şi conducerea clubului de fotbal. Scandalul a început încă înainte de startul partidei, când o parte din galeria ieşeană a început să scandeze împotriva antrenorului Ionuţ Popa şi a căpitanului Bogdan Onuţ. Popa a avut o discuţie cu mai mulţi suporteri, iar antrenorul a precizat că nu va pleca de la Iaşi decât într-un cadru oficial la Primărie, la costum şi la cravată, aşa cum i-a promis primarul Gheorghe Nichita. După incidentele de ieri, preşedintele executiv al Politehnicii Iaşi, Sorin Boca s-a declarat foarte nemulţumit, criticându-i dur pe membrii galeriei ieşene după meciul cu Pandurii Târgu Jiu. "Victoria de ieri a însemnat o adevărată gură de oxigen şi oarecum o eliberare de presiune adunată până acum. După 3 etape fără victorie, aceasta a venit în sfârşit. Trebuie să lăsăm antrenorul şi jucătorii să îşi facă treaba pentru care se află aici şi să continuăm să îi susţinem, căci până la urmă echipa joacă pentru suporteri şi are nevoie de susţinerea lor", a declarat Sorin Boca, preşedintele executiv al Politehnicii Iaşi
Deşi fotbaliştii contestatului antrenor Ionuţ Popa au reuşit ieri să obţină un succes de aur printr-o reuşită de excepţie marca Romulus Miclea, starea de tensiune de la Politehnica Iaşi se menţine din cauza conflictului dintre galeria ieşeană şi conducerea clubului de fotbal. Scandalul a început încă înainte de startul partidei, când o parte a galeriei ieşene a început să scandeze împotriva antrenorului Ionuţ Popa şi a căpitanului Bogdan Onuţ. În minutul 5 al partidei s-au putut auzi primele scandări prin care se cerea demisia lui Ionuţ Popa. Exasperaţi de jocul slab al echipei, membrii galeriei au dat, în minutul 30, startul ameninţărilor la adresa jucătorilor: "Jucători de Serie B/ Vă rupem picioarele" şi "Mergem peste tot cu voi/ Voi vă bateţi joc de noi". Odată cu ieşirea la încălzire a lui Romulus Miclea, suporterii şi-au adus aminte de Bogdan Onuţ şi au susţinut că Miclea este adevăratul căpitan al echipei. Imediat după încheierea partidei, suporterii, furioşi pe jocul slab prestat de echipa antrenată de Ionuţ Popa, s-au îndreptat spre vestiare unde au cerut demisia antrenorului ieşean şi l-au contestat vehement pe căpitanul echipei, Bogdan Onuţ. "Ole, ola, să plece Popa!" sau la adresa lui Onuţ: "Javră ordinară, du-te la Dinamo". La vestiare, cele câteva zeci de suporteri au scandat minute bune împotriva antrenorului şi a jucătorilor. Popa a avut o discuţie cu o parte dintre suporteri, în care a precizat clar că nu va pleca de la Iaşi decât într-un cadru oficial la Primărie, la costum şi la cravată, aşa cum i-a promis primarul Gheorghe Nichita. De asemenea, Popa a mai susţinut că meciul de duminică a fost cel mai penibil meci din cariera sa de antrenor, iar cu actualul lot de jucători nu poate obţine mai mult de locurile 10-12. "Dacă nu cumpărăm, în iarnă, 3-4 jucători cu care să ne putem bate cu echipe ca Unirea Urziceni sau FC Vaslui, nu vom putea obţine un loc cât mai bun în acest campionat. Abia după ce voi întări lotul şi echipa tot nu va avea rezultate se poate spune că e vina mea pentru nereuşitele echipei. La ora actuală, nici un alt antrenor care ar veni să antreneze Iaşul nu ar obţine un poziţie mai bună de locurile 10-12", a declarat Ionuţ Popa, antrenorul Politehnicii Iaşi.
Boca, nemulţumit de galerie
După incidentele de ieri, preşedintele executiv al Politehnicii Iaşi, Sorin Boca, s-a declarat foarte nemulţumit, criticându-i dur pe membrii galeriei ieşene, care după meciul cu Pandurii Târgu Jiu au cerut demisia antrenorului Ionuţ Popa şi au scandat împotriva jucătorilor. De asemenea, Sorin Boca a susţinut că nu a venit să discute cu galeria pentru că suporterii care au venit la vestiare şi au ameninţat jucătorii nu reprezintă galeria Politehnicii şi nu sunt decât nişte puşti teribilişti care caută să facă rău echipei şi conducerii clubului. "Nu am venit să discut cu galeria pentru că cei care au fost la vestiare nu reprezintă adevărata galerie a acestui club şi nu sunt decât nişte puşti teribilişti care nu au altceva mai bun de făcut şi care prin acest gen de manifestări caută să facă rău echipei. Chiar nu pot să-i înţeleg. În loc să se bucure de victoria obţinută de echipă şi să-i felicite pe jucători pentru rezultatul obţinut, ei au început să ameninţe jucătorii şi să ceară demisia antrenorului. Bănuiesc că au fost anume montaţi împotriva echipei şi antrenorului, deoarece au început să facă scandal încă înainte de startul partidei şi în minutul 5 ei deja scandau demisia. Nu vreau să îmi imaginez ce se întâmpla dacă pierdeam meciul de ieri", a declarat Sorin Boca, preşedintele executiv al Politehnicii Iaşi.


Linişte la echipă
Preşedintele executiv al Politehnicii Iaşi a suţinut că echipa are nevoie acum de linişte pentru a putea pregăti meciurile cu Unirea Urziceni şi Rapid Bucureşti. De asemenea, Boca a spus că jucătorii au trecut printr-o perioadă dificilă, plină de tensiuni şi presiuni atât din partea suporterilor, cât şi din partea patronilor echipei. "Victoria de ieri a însemnat o adevărată gură de oxigen şi oarecum o eliberare de presiune adunată până acum. După 3 etape fără victorie, aceasta a venit în sfârşit. Trebuie să lăsăm antrenorul şi jucătorii să îşi facă treaba pentru care se află aici şi să continuăm să îi susţinem, căci până la urmă echipa joacă pentru suporteri şi are nevoie de susţinerea lor", a mai spus Sorin Boca.


Autor:
Cătălin ILIEŞ,
Articol furnizat de:
Ziua de Iasi
Cititi mai multe pe:
ZiuaIasi.ro

Adauga un comentariu

Stirile zilei


Nume*
Email*
Acum poti accesa siteul Iasi.com si pe telefonul tau mobil la adresa:
http://mob.iasi.com
Daca telefonul tau mobil este conectat la Internet poti accesa, intr-un format care se incarca repede, orice informatie te intereseaza de pe siteul nostru: evenimente, stiri, program cinema, numere de tel si adrese de restaurante, baruri, discoteci, mersul trenurilor si al autobuzelor etc.
Crestere cu 3%(0 RON) 2.5318    Crestere cu 1.42%(0.0504 RON) 3.6059
*Actualizat zilnic de pe siteul BNR
Site-ul www.iasi.com este inca in faza de teste. Asta inseamna ca mai pot aparea probleme, buguri, erori. In caz ca observati probleme pe site va rugam sa ne anuntati pentru a le putea remedia. Nu uitati sa includeti si url-ul paginii pe care ati descoperit problema.

Raporteaza o problema