Ţeapă la plata cu cardul prin BCR 
2153 vizite
Deşi reprezentanţii SC E.ON Moldova SA au anunţat că începând cu luna martie 2007 clienţii îşi vor putea achita facturile pentru energia electrică prin intermediul cardurilor, ieşenii s-au trezit fără bani în cont şi cu facturile neachitateDeşi reprezentanţii SC E.ON Moldova SA au anunţat că începând cu luna martie 2007 clienţii îşi vor putea achita facturile pentru energia electrică prin intermediul cardurilor, ieşenii s-au trezit fără bani în cont şi cu facturile neachitate. O astfel de situaţie a întâmpinat-o ieri Ion Poenaru. Văzând că se face atâta reclamă pentru achitarea facturilor cu cardul, acesta s-a deplasat la casieria din Tătăraşi aparţinând E.ON pentru a-şi achita factura cu cardul. În momentul când a introdus cardul în dispozitivul de citire pentru a-şi achita factura, acesta a rămas stupefiat când a observat că îi dă eroare, dar cu toate acestea, banii i-au fost retraşi din cont şi, potrivit fişei de consultare cont, suma respectivă a fost livrată în contul E.ON Moldova SA. Mai concret, a rămas şi fără bani, şi fără factura achitată, dar şi cu o jumătate de zi pierdută pe drumuri.
"Mai toate facturile în ultima perioadă le-am achitat cu cardul deoarece mi s-a părut mult mai comod. Asta am făcut şi astăzi (ieri - n.r.) când m-am deplasat la casieria E.ON din Tătăraşi. Când am trecut cardul prin cititorul de carduri aparţinând Băncii Comerciale Române (BCR) pentru a efectua tranzacţia, acesta mi-a dat eroare. Văzând asta, am rugat-o pe casieră să telefoneze pentru remedierea problemei, dar aceasta a spus că nu ţine de competenţa dumneaei. După ce am văzut că nu mă bagă nimeni în seamă, m-am deplasat la banca de unde mi-a fost eliberat cardul şi, potrivit fişei de consultare cont, suma respectivă pe care o aveam de plată la E.ON a fost virată în contul lor, dar fără ca aceştia să-mi fi eliberat chitanţă. Cum este posibil aşa ceva? Cine răspunde de timpul meu pierdut?", a întrebat indignat Ion Poenaru, client jefuit de sistemul de plată electronic. Întrebaţi de acest incident, reprezentanţii E.ON ridică din umeri spunând că vina nu le aparţine. "Nu suntem noi vinovaţi pentru că tranzacţia nu s-a efectuat. De vină este banca. Astfel de cazuri se întâlnesc foarte rar şi se rezolvă pe cale amiabilă", a precizat Lucian Lucă, purtător de cuvânt al SC E.ON Moldova SA. Cu toate acestea, ieşenii trebuie să fie foarte atenţi în momentul când decid să-şi achite facturile prin sistemul electronic deoarece se pot trezi în orice moment fără banii din cont şi fără a-şi achita facturile.
Autor:
Andrei HURBEA, Articol furnizat de:
Ziua de IasiCititi mai multe pe:
ZiuaIasi.roAdauga un comentariu
Stirile zilei

Acum poti accesa siteul Iasi.com si pe telefonul tau mobil la adresa:
http://mob.iasi.com
Daca telefonul tau mobil este conectat la Internet poti accesa, intr-un format care se incarca repede, orice informatie te intereseaza de pe siteul nostru: evenimente, stiri, program cinema, numere de tel si adrese de restaurante, baruri, discoteci, mersul trenurilor si al autobuzelor etc.
2.9054
3.941
*Actualizat zilnic de pe siteul BNR
Site-ul www.iasi.com este inca in faza de teste. Asta inseamna ca mai pot aparea probleme, buguri, erori. In caz ca observati probleme pe site va rugam sa ne anuntati pentru a le putea remedia. Nu uitati sa includeti si url-ul paginii pe care ati descoperit problema.
Raporteaza o problema
Raporteaza o problema


