» Iasi » Stiri » Târg de fete la Iaşi

Târg de fete la Iaşi

1001 vizite
Un obicei mai vechi al ieşenilor va fi reluat de către o organizaţie studenţească. Bătaia cu flori, sau răpirea fetelor, în variantă ieşeană, va fi organizată pe 10 iunie. O caleaşcă trasă de cai va purta prin oraş, pe tot parcursul zilei, pe cea care va fi desemnată "Regina Florilor"

Asociaţia Studenţească "Tineri pentru Viitor" (ASTV) va organiza pe 10 iunie a doua ediţie a "Bătăii cu flori". Scopul evenimentului este renaşterea şi promovarea unei tradiţii ieşene, care se aseamănă cu celebra răpire a fetelor sau chiar cu "Târgul de fete" de pe Muntele Găina. În cadrul evenimentului, pe lângă bătaia cu flori, tinerii vor mai putea participa la dezbaterea intitulată "Datinile şi obiceiurile ieşene între uitare şi nepăsare". Aceasta se va desfăşura la anticariatul din strada Lăpuşneanu, participanţi fiind Dumitru Grumăzescu şi Ion Mitican. "Odinioară, la Iaşi, primăria şi asociaţiile feministe organizau «bătaia cu flori». Sute de fete, din oraş şi din împrejurimi defilau de la hotelul Traian până la Grădina Copou, în cântecul fanfarei, sub privirile băieţilor.

Îmbrăcaţi frumos şi cu braţele pline de flori, aceştia se apropiau de cea care le cădea cu tronc, le ofereau un buchet cu flori şi dacă era acceptat putea chiar să o «răpească»", a declarat Daniel Chirica, preşedintele ASTV. Manifestarea va începe cu o petrecere în clubul "Roşu şi Negru", în seara de 9 iunie, loc unde va fi desemnată "Regina Florilor". A doua zi, începând cu ora 13.30, o caravană a tinerilor se va deplasa, în sunet de fanfară, din Parcul Copou spre centrul oraşului. În parcarea din faţa Casei de Cultură a Studenţilor va avea loc bătaia cu flori, urmată la ora 19.00 de un concert în aer liber, unde vor cânta mai multe formaţii locale. Promovarea evenimentului se va face prin împărţirea a 50.000 de fluturaşi, afişe, baloane personalizate, machete de presă şi prin anunţarea pe diverse siteuri.



Autor:
Marius PÂRCIU,
Articol furnizat de:
Ziua de Iasi
Cititi mai multe pe:
ZiuaIasi.ro

Adauga un comentariu

Stirile zilei


Nume*
Email*
Acum poti accesa siteul Iasi.com si pe telefonul tau mobil la adresa:
http://mob.iasi.com
Daca telefonul tau mobil este conectat la Internet poti accesa, intr-un format care se incarca repede, orice informatie te intereseaza de pe siteul nostru: evenimente, stiri, program cinema, numere de tel si adrese de restaurante, baruri, discoteci, mersul trenurilor si al autobuzelor etc.
Scadere cu 0.06%(0.0014 RON) 2.2769     Scadere cu 0.34%(0.0121 RON) 3.5721
*Actualizat zilnic de pe siteul BNR
Site-ul www.iasi.com este inca in faza de teste. Asta inseamna ca mai pot aparea probleme, buguri, erori. In caz ca observati probleme pe site va rugam sa ne anuntati pentru a le putea remedia. Nu uitati sa includeti si url-ul paginii pe care ati descoperit problema.

Raporteaza o problema