Şeful Poliţiei, speriat de bătăuşii de la ţară 
634 vizite
Din analiza efectuată de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Iaşi a reieşit faptul că în perioada iunie-august au avut loc în mediul rural 174 de agresiuni, dintre care în 111 cazuri, infractorii au acţionat singuri, fără ajutorul altcuiva. "Cele mai multe agresiuni se petrec pe fondul consumului exagerat de băuturi alcoolice", a declarat Liviu Zanfirescu, şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie Iaşi.
De asemenea, raportat la intervalul orar în care se înregistrează cele mai multe violenţe, acesta este cuprins între 18.00 şi 24.00, iar cele mai multe se petrec la sfârşit de săptămână, cu preponderenţă duminica, când oamenii au timp mai mult să stea la discuţii, să bea şi eventual să-şi amintească de conflictele mai vechi care există între ei. "Printre obiectele folosite de infractori, cele mai frecvente sunt cuţitul şi parul", a mai precizat Zanfirescu. În 103 cazuri agresorul îşi cunoaşte victima. Din cele 193 de victime ale agresiunilor din mediul rural, 145 sunt bărbaţi cu vârsta între 19 şi 29 de ani, restul fiind femei care sunt mai ales victime ale agresiunilor săvârşite în mediul familial, de către soţi, copii sau alte rude. "Doar intervenţia poliţiei nu va rezolva această problemă a infracţionalităţii în mediul rural", a mai declarat Zanfirescu.
Autor:
Andreea DUMITRU, Articol furnizat de:
Ziua de IasiCititi mai multe pe:
ZiuaIasi.roAdauga un comentariu
Stirile zilei

Acum poti accesa siteul Iasi.com si pe telefonul tau mobil la adresa:
http://mob.iasi.com
Daca telefonul tau mobil este conectat la Internet poti accesa, intr-un format care se incarca repede, orice informatie te intereseaza de pe siteul nostru: evenimente, stiri, program cinema, numere de tel si adrese de restaurante, baruri, discoteci, mersul trenurilor si al autobuzelor etc.
2.2417
3.5581
*Actualizat zilnic de pe siteul BNR
Site-ul www.iasi.com este inca in faza de teste. Asta inseamna ca mai pot aparea probleme, buguri, erori. In caz ca observati probleme pe site va rugam sa ne anuntati pentru a le putea remedia. Nu uitati sa includeti si url-ul paginii pe care ati descoperit problema.
Raporteaza o problema
Raporteaza o problema
