» Iasi » Stiri » Şef de post prins beat în timpul serviciului

Şef de post prins beat în timpul serviciului

598 vizite
În urmă cu trei zile, în jurul orei 21.00, un autoturism marca Dacia Logan, aflat în dotarea Postului de Poliţie Movileni, a fost distrus în totalitate, ca urmare a declanşării unui incendiu. Trebuie menţionat că echipa de specialişti veniţi de la Iaşi a putut constata cu surprindere că, pe lângă faptul că a luat foc maşina de la postul de poliţie, cel care o conducea, adică Chirilă, chiar şeful de post, era beat. Conducerea Inspectoratului Judeţean de Poliţie nu exclude posibilitatea ca şeful de la Postul de Poliţie Movileni să fie chiar dat afară din poliţie. Contactat telefonic în cursul după-amiezii de ieri, şeful de post nu era de găsit la serviciu

Şeful Postului de Poliţie Movileni a fost prins beat în timpul serviciului, chiar în timp ce se afla la volanul autoturismului aflat în dotarea poliţiei, pe care l-a distrus în totalitate, în cursul serii de duminică. Astfel, în urmă cu trei zile, în jurul orei 21.00, autoturismul Dacia Logan, aflat în dotarea Postului de Poliţie Movileni, a fost distrus în totalitate, ca urmare a declanşării unui incendiu. Din primele verificări efectuate la faţa locului, a reieşit faptul că duminică seara, după ora 21.00, a fost necesară intervenţia unei patrule de poliţie pe raza localităţii Potângeni. O anumită persoană din această localitate a apelat numărul unic de urgenţe 112, prin Dispeceratul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Iaşi. Aceasta a cerut ajutorul poliţiştilor, afirmând că este nevoie de prezenţa lor la locuinţa unui sătean din Potângeni, pentru aplanarea unui conflict intrafamilial.

A luat foc maşina poliţiei
După ce au rezolvat problema conjugală pentru care au fost chemaţi, poliţiştii au plecat mai departe, pentru a patrula pe uliţele comunei Movileni. Trebuie menţionat că autoturismul Dacia Logan, aflat în dotarea Postului de Poliţie Movileni, era condus chiar de şeful de post, Sorin Chirilă Garincea. La un moment dat, în timp ce acesta se deplasa pe drumul comunal Potângeni - Movileni, sub capota motorului s-a declanşat un incendiu. Autoturismul a fost tras în afara părţii carosabile, însă cu toate intervenţiile, nu s-a reuşit stingerea incendiului, motiv pentru care maşina a fost distrusă în totalitate. Echipajul de pompieri din cadrul Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi a stabilit, la o primă vedere, că ar fi vorba de un scurtcircuit la instalaţia electrică. Oricum, în zilele care urmează va fi făcută expertiza de către specialişti din cadrul ISU, pentru a stabili exact împrejurările în care s-a produs incendiul.


Beat în timpul serviciului
Trebuie menţionat că echipa de specialişti veniţi de la Iaşi a putut constata cu surprindere că, pe lângă faptul că a luat foc maşina de la postul de poliţie, cel care o conducea, adică Chirilă, chiar şeful de post, era beat. Cel mai probabil, omul s-a gândit că fiind duminică, poate să bea un pahar de vin. Numai că nu a fost vorba de unul, din moment ce, testat cu aparatul Drager, s-a constatat că agentul de poliţie avea o îmbibaţie alcoolică de 1,12 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat. "Când am văzut că este beat, i-am chemat imediat pe colegii de la Poliţia Rutieră şi le-am spus să îşi facă treaba. În acest sens, şefului de post i s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul cu o îmbibaţie alcoolică peste limita legală admisă. De asemenea, la nivel de Inspectorat, s-a dispus cercetarea prealabilă, pentru a vedea conduita disciplinară şi profesională a lui Chirilă. Trebuie menţionat că ne-am deplasat la faţa locului pentru că era vorba de o maşină incendiată. Faptul că l-am găsit pe Chirilă beat a fost un fapt secundar", a declarat subcomisar Lucian Mursa, şeful Poliţiei municipiului.


Chirilă ar putea fi dat afară din poliţie
Conducerea Inspectoratului Judeţean de Poliţie nu exclude posibilitatea ca şeful de la Postul de Poliţie Movileni să fie chiar dat afară din poliţie. "Există un compartiment în cadrul Inspectoratului, Compartimentul Inspecţie Internă, care se va ocupa de acest caz. A fost surprins, nu se aştepta să fie prins beat. Cercetările continuă pentru a vedea exact care este măsura ce trebuie aplicată, iar dacă este cazul, va fi dat afară din poliţie. Nimic nu este imposibil", a declarat comisar şef Ioan Scripniciuc, adjunctul şefului Inspectoratului Judeţean de Poliţie Iaşi. Contactat telefonic în cursul după-amiezii de ieri, şeful de post nu era la serviciu, fapt confirmat de un coleg de-al lui Chirilă. Întrebat de reporteri despre un număr de mobil al şefului de post, agentul a afirmat că acesta nu mai are telefon mobil, întrucât a ars în timpul incendiului. După aceea, agentul a refuzat să mai facă orice fel de comentarii, spunându-le reporterilor să ia legătura cu conducerea Inspectoratului Judeţean de Poliţie pentru mai multe informaţii.



Autor:
Andreea DUMITRU,
Articol furnizat de:
Ziua de Iasi
Cititi mai multe pe:
ZiuaIasi.ro

Adauga un comentariu

Stirile zilei


Nume*
Email*
Acum poti accesa siteul Iasi.com si pe telefonul tau mobil la adresa:
http://mob.iasi.com
Daca telefonul tau mobil este conectat la Internet poti accesa, intr-un format care se incarca repede, orice informatie te intereseaza de pe siteul nostru: evenimente, stiri, program cinema, numere de tel si adrese de restaurante, baruri, discoteci, mersul trenurilor si al autobuzelor etc.
Scadere cu 0.06%(0.0014 RON) 2.2769     Scadere cu 0.34%(0.0121 RON) 3.5721
*Actualizat zilnic de pe siteul BNR
Site-ul www.iasi.com este inca in faza de teste. Asta inseamna ca mai pot aparea probleme, buguri, erori. In caz ca observati probleme pe site va rugam sa ne anuntati pentru a le putea remedia. Nu uitati sa includeti si url-ul paginii pe care ati descoperit problema.

Raporteaza o problema