» Iasi » Stiri » Salariile ieşenilor sunt în continuă creştere

Salariile ieşenilor sunt în continuă creştere

864 vizite
Cei mai mulţi ieşeni aduc acasă, în fiecare lună, venituri între 7 şi 10 milioane lei (700 şi o mie RON). Salariile variază în funcţie de sporurile primite, de postul ocupat şi de studiile absolvite. Salariul mediu la nivelul judeţului Iaşi a crescut în luna iunie la 9,7 milioane lei (970 RON), cu 22 la sută mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, când salariul mediu net era de numai 7,9 milioane lei (790 RON)

Conform datelor furnizate de Direcţia Judeţeană de Statistică Iaşi (DJS), cea mai mare parte a ieşenilor aduc în casă venituri între 7 şi 10 milioane lei (700 şi o mie RON) lunar. Astfel, aproximativ 24 la sută din populaţia judeţului are venituri ce se încadrează între aceste cifre. Cei care câştigă lunar aceste sume sunt salariaţii din domeniul industriei, construcţiilor, învăţământului sau prestărilor de servicii. Următorii pe listă, în proporţie de 21,4 la sută, sunt ieşenii care primesc între 10 şi 15 milioane lei (1-1,5 mii RON), mai bine plătiţi datorită studiilor pe care le-au absolvit sau postului pe care îl ocupă. Chiar dacă marea majoritate a ieşenilor nu are salarii ce trec de peste 15 milioane lei (1,5 mii RON) există şi o mică parte privilegiată, de numai 3 la sută din populaţia judeţului Iaşi, care, lunar, bagă în buzunar peste 40 milioane lei (4 mii RON).

Norocoşii sunt cei care lucrează în învăţământul academic, şefii marilor fabrici ieşene şi avocaţii, notarii, contabilii ori medicii care sunt înregistraţi ca liber profesionişti.
Potrivit Institutului Naţional de Statistică, salariul mediu la nivelul judeţului Iaşi a crescut în luna iunie la 9,7 milioane lei ( 970 RON), cu 22 la sută mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, când salariul mediu net era de numai 7,9 milioane lei (790 RON). Cu toate acestea, salariul mediul se află sub cel al nivelului naţional, care, în luna iunie, a fost de aproape 10 milioane lei (o mie RON). Chiar dacă salariile au crescut la nivel naţional cu aproximativ 23 de procente, preţurile au stagnat şi a scăzut rata medie lunară a inflaţiei, în perioada ianuarie-iunie a acestui an, la 0,3 la sută faţă de 0,4 la sută, în primul semestru al anului trecut. Câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 13,6 milioane lei (1.361 RON/ 414 Euro), cu 1,9 la sută mai mic faţă de luna precedentă. Cel mai mare salariu mediu net, de 37, 4 milioane lei (3.746 RON/1.140 Euro) a fost câştigat de cei care lucrează în activităţile de intermedieri financiare, iar cel mai mic, de 5,9 milioane (590 lei/ 181 Euro), în industria de prelucrare a lemnului şi a produselor din lemn.



Autor:
Ioana GAVRILUŢĂ,
Articol furnizat de:
Ziua de Iasi
Cititi mai multe pe:
ZiuaIasi.ro

Adauga un comentariu

Stirile zilei


Nume*
Email*
Acum poti accesa siteul Iasi.com si pe telefonul tau mobil la adresa:
http://mob.iasi.com
Daca telefonul tau mobil este conectat la Internet poti accesa, intr-un format care se incarca repede, orice informatie te intereseaza de pe siteul nostru: evenimente, stiri, program cinema, numere de tel si adrese de restaurante, baruri, discoteci, mersul trenurilor si al autobuzelor etc.
Scadere cu 0.02%(0.0006 RON) 2.7811     Scadere cu 1.46%(0.0559 RON) 3.769
*Actualizat zilnic de pe siteul BNR
Site-ul www.iasi.com este inca in faza de teste. Asta inseamna ca mai pot aparea probleme, buguri, erori. In caz ca observati probleme pe site va rugam sa ne anuntati pentru a le putea remedia. Nu uitati sa includeti si url-ul paginii pe care ati descoperit problema.

Raporteaza o problema