Rapidul a plătit datoria faţă de Politehnica 
951 vizite
Conducerea echipei de fotbal Rapid Bucureşti a anunţat ieri că a plătit suma de 189.500 dolari Politehnicii Iaşi, restanţă datorată moldovenilor după transferul lui Daniel Pancu, din Giuleşti la Cesena. Fotbaliştii ieşeni au plecat astăzi dimineaţă spre Arad, via Timişoara, cu o cursă de linie. Pentru jocul de mâine, antrenorul Ionuţ Popa nu va putea conta pe Silvăşan şi Bernard, în timp ce Pălimaru este incert. Meciul dintre UTA şi Poli va fi arbitrat de Alexandru DeaconuDupă şapte ani de procese, pe holurile instanţelor de judecată, fie ele sportive sau nu, Politehnica Iaşi este pe cale să obţină o mare victorie. Aceasta după ce, ieri, conducerea echipei de fotbal Rapid Bucureşti a anunţat că a plătit în conturile formaţiei din Copou suma de 189.500 dolari, restanţă datorată moldovenilor după transferul lui Daniel Pancu, din Giuleşti la Cesena. Astfel, litigiul mai vechi de şapte ani dintre Poli şi Rapid este foarte aproape de a fi stins. În anul 1999, Daniel Pancu era transferat din Giuleşti la formaţia italiană Cesena, iar Rapid trebuia să plătească ieşenilor un sfert din suma transferului în străinătate, adică 300 mii dolari. Clubul din Grant a plătit atunci doar 80.500 de dolari, cu acceptul preşedintelui ieşean Vasile Drutcă, condamnat ulterior sub acuzaţiile de uz de fals şi abuz în serviciu. După ce Curtea de Arbitraj pentru Fotbal (CAF) a dat o hotărâre definitivă, irevocabilă şi executorie imediat, în data de 5 martie, Rapidul a avut ca termen limită de plată data de 2 aprilie.
Indisponibili
Ameninţaţi de Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) cu neprogramarea, conducătorii giuleşteni au înţeles gravitatea situaţiei şi că nu mai au cale de ieşire, astfel că, din câte se pare, ieri au virat banii în conturile Politehnicii. "Rapid şi-a plătit azi (ieri - n.r.) datoria către Poli Iaşi şi, astfel, va putea fi programată în meciul cu FC Argeş, din etapa viitoare", a declarat secretarul Comisiei de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Cezar Ionescu. Preşedintele Sorin Boca a declarat ieri că în contul clubului nu au intrat încă banii de la Rapid, dar că a primit asigurări că giuleştenii vor efectua plata în cel mai scurt timp. "Deocamdată, nu am primit nici un ban. Aşteptăm în continuare. M-a sunat domnul Constantin Zotta de la Rapid şi mi-a spus să stăm liniştiţi, că vom primii bani în cel mai scurt timp. Ne-a asigurat că intenţionează să plătească suma de 189.500 dolari. Dacă ne-a anunţat că plătesc, probabil o vor face, dar sunt probleme de circuit bancar şi cred că va dura vreo două zile până vor intra banii in cont", a spus preşedintele Politehnicii Iaşi, Sorin Boca. Astăzi dimineaţă, fotbaliştii ieşeni au plecat cu avionul, cu o cursă de linie, până la Timişoara, de unde au fost preluaţi de autocarul echipei şi duşi la Arad. Pentru meciul de mâine, antrenorul Ionuţ Popa nu poate conta pe Silvăşan, suspendat pentru eliminarea din meciul cu Universitatea Craiova, şi nici pe Dorel Bernard, accidentat. În plus, incert până la jocul de mâine este şi atacantul Clement Pălimaru, care la antrenamentul de luni seară a resimţit dureri mari la gleznă. În schimb, va face parte din lot, pentru prima dată în acest an, atacantul Martin Cernoch, care este recuperat aproape complet după operaţia de menisc suferită la începutul primăverii, în Cehia.
Deaconu, la Arad
Din cauza fricii de avion, antrenorul Ionuţ Popa a plecat de aseară spre Arad, cu maşina personală, urmând să facă joncţiunea cu lotul ieşean în cursul zilei de astăzi. Întoarcerea jucătorilor în Iaşi este programată imediat după finalul partidei de la Arad, cu autocarul, urmând ca primul antrenament după Sărbătorile de Paşte să fie programat abia marţi, 10 aprilie. La revenirea, ca adversar, în oraşul natal, Ionuţ Popa a declarat ieri că ar vrea ca jocul dintre UTA şi Poli să se încheie la egalitate. "Chiar nu ştiu cum vom fi primiţi la Arad, dar oricum nu cu flori. UTA rămâne echipa mea de suflet, pentru că eu sunt arădean, dar acum sunt antrenorul Iaşului şi mi-e mai aproape cămaşa decât puloverul. Locuitorii Aradului mă apreciază pentru că sunt unul de-al lor, dar în meciul de joi eu le voi fi adversar. Frumos ar fi ca meciul să se termine egal, ca să nu se supere nimeni! Dar, eu vreau să câştig acolo, nu e problema mea că ei sunt la retrogradare", a explicat Ionuţ Popa. Meciul dintre UT Arad şi Politehnica Iaşi, contând pentru etapa a XXV-a a Ligii I de fotbal, se va disputa mâine după-amiază, de la ora 16.00, şi va fi arbitrat de bucureşteanul Alexandru Deaconu, ajutat la cele două tuşe de asistenţii Sebastian Stoianof şi Adrian Midişan, ambii din Constanţa, în timp ce arbitru de rezervă va fi reşiţeanul Vasile Balaj. Prestaţia arbitrilor şi buna organizare a partidei vor fi supervizate de observatorii Valeriu Ioniţă şi respectiv Florin Halagian, ambii din capitală.
Autor:
Florin BRIAURArticol furnizat de:
Ziua de IasiCititi mai multe pe:
ZiuaIasi.roAdauga un comentariu
Stirile zilei

Acum poti accesa siteul Iasi.com si pe telefonul tau mobil la adresa:
http://mob.iasi.com
Daca telefonul tau mobil este conectat la Internet poti accesa, intr-un format care se incarca repede, orice informatie te intereseaza de pe siteul nostru: evenimente, stiri, program cinema, numere de tel si adrese de restaurante, baruri, discoteci, mersul trenurilor si al autobuzelor etc.
3.013
3.7938
*Actualizat zilnic de pe siteul BNR
Site-ul www.iasi.com este inca in faza de teste. Asta inseamna ca mai pot aparea probleme, buguri, erori. In caz ca observati probleme pe site va rugam sa ne anuntati pentru a le putea remedia. Nu uitati sa includeti si url-ul paginii pe care ati descoperit problema.
Raporteaza o problema
Raporteaza o problema


