» Iasi » Stiri » Primăria înlocuieşte toate bordurile din cartiere

Primăria înlocuieşte toate bordurile din cartiere

620 vizite

Şefii primăriei intenţionează ca în această toamnă să organizeze o licitaţie pentru reabilitarea trotuarelor degradate din cartierele ieşene, urmând ca în primăvara anului viitor să se treacă efectiv la executarea lucrărilor. "Am estimat la 9 milioane Euro toate lucrările care vor viza refacerea trotuarelor şi bordurilor din cartiere, fără aleile dintre blocuri. La o primă estimare, în Iaşi sunt mii de metri de trotuare care trebuie refăcuţi. În paralel se vor pune pavele la toate cele 72 de străzi la care au început deja lucrările de modernizare", a declarat ieri Mihai Chirica, directorul tehnic al primăriei ieşene.

În altă ordine de idei, primarul Gheorghe Nichita a anunţat ieri că lărgirea străzii Costache Negri va dura circa 60 de zile. "Vrem să lărgim strada. Totalul costurilor se ridică la aproximativ 3,5 miliarde lei (350.000 RON - n.r.). De asemenea, în acest moment se lucrează la proiectarea pentru reamenajarea zonei Podu Roş - Socola", a afirmat primarul Nichita. Acesta a precizat că proiectul include un studiu pentru lărgirea străzii, dar şi pentru identificarea sau crearea unor locuri de parcare. Edilii municipiului speră să finalizeze acest proiect până pe 20 august. "Cel mai probabil, lucrările vor începe spre sfârşitul lunii septembrie. În primă fază, ne vom ocupa de zona Podu Roş - Cotnari, iar în cea de-a doua se va continua cu Cotnari - Pasaj Bucium", a completat Gheorghe Nichita.



Autor:
Marius PÂRCIU,
Articol furnizat de:
Ziua de Iasi
Cititi mai multe pe:
ZiuaIasi.ro

Adauga un comentariu

Stirile zilei


Nume*
Email*
Acum poti accesa siteul Iasi.com si pe telefonul tau mobil la adresa:
http://mob.iasi.com
Daca telefonul tau mobil este conectat la Internet poti accesa, intr-un format care se incarca repede, orice informatie te intereseaza de pe siteul nostru: evenimente, stiri, program cinema, numere de tel si adrese de restaurante, baruri, discoteci, mersul trenurilor si al autobuzelor etc.
Scadere cu 0.28%(0.0062 RON) 2.2417     Scadere cu 0.35%(0.0124 RON) 3.5581
*Actualizat zilnic de pe siteul BNR
Site-ul www.iasi.com este inca in faza de teste. Asta inseamna ca mai pot aparea probleme, buguri, erori. In caz ca observati probleme pe site va rugam sa ne anuntati pentru a le putea remedia. Nu uitati sa includeti si url-ul paginii pe care ati descoperit problema.

Raporteaza o problema