Prefectura, o casă fără stăpân 
1325 vizite
În prezent, Prefectura Iaşi este condusă de un prefect interimar şi de un subprefect contestat. Ministrul secretar de stat Victor Paul Dobre l-a numit ieri pe Vasile Eţcu pe funcţia de subprefect, dar nu a reuşit să convingă că senatorul democrat Dan Cârlan nu a avut dreptate atunci când a contestat numirea. Cârlan a depus ieri o adresă prin care i-a arătat lui Cristian David, ministrul Internelor şi Reformei în Administraţie, că fostul parlamentar Dumitru Calance trebuia să fie numit subprefect, deoarece era singura persoană care trebuia admisă la concurs. "Am decis să continuăm procedura de instalare după câteva consultaţii pe care le-am avut în prealabil. Este normal ca persoana care se consideră lezată să se adreseze justiţiei", a spus ieri ministrul Victor Paul Dobre. Tot ieri, ministrul Dobre l-a eliberat din funcţie pe subprefectul Tudor Leonte, după ce acesta a fost pensionat forţat printr-o Hotărâre de GuvernEveniment cu dublă semnificaţie la Prefectura Iaşi. Ieri, a fost numit în funcţie noul subprefect Vasile Eţcu, iar Tudor Leonte a fost pensionat. Deşi festivitatea de numire a noului subprefect a fost condusă de persoana numărul doi din Ministerul Internelor şi Reformei în Administraţie, ministrul secretar de stat Victor Paul Dobre, evenimentul a fost lipsit de fast şi marcat de multe absenţe. Astfel, de la festivitate au lipsit directorii democraţi ai direcţiilor deconcentrate. Trebuie precizat că, în urmă cu două zile, conducerea filialei ieşene a Partidului Democrat a contestat numirea lui Eţcu pe funcţia de subprefect, făcând trimitere la prevederile Legii 188 din 1999 privind statutul funcţionarilor publici şi la Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului numărul 6 din 2007. Totodată, ieri dimineaţă, senatorul Dan Cârlan, preşedintele filialei PD, a depus o adresă ministrului Internelor şi Reformei în Administraţie, Cristian David, în care a arătat că Vasile Eţcu nu putea fi numit subprefect, deoarece singura persoană care ar fi trebuit să participe la concursul organizat pentru ocuparea funcţiei este Dumitru Calance, fost parlamentar de Iaşi în perioada 1990 - 2006. Mai precis, după cum a arătat Cârlan, Dumitru Calance ar fi trebuit să ocupe funcţia de subprefect deoarece acesta a deţinut un mandat complet de parlamentar, în vreme ce contracandidaţii săi nu au fost parlamentari şi nici nu au absolvit cursurile Institutului Naţional de Administraţie. Conform celor susţinute de liderul democrat, ceilalţi candidaţi nu ar fi trebuit să participe la concurs, de vreme ce unul dintre candidaţi, respectiv Dumitru Calance, era singurul care îndeplinea toate condiţiile impuse de lege. Deşi ministrul Victor Paul Dobre l-a învestit pe Vasile Eţcu pe funcţia de subprefect, acesta nu a reuşit să furnizeze argumentele legale prin care să arate că senatorul Cârlan nu are dreptate. "Am decis să continuăm procedura de instalare după câteva consultaţii pe care le-am avut în prealabil. Este normal ca persoana care se consideră lezată să se adreseze justiţiei", a spus ieri ministrul Victor Paul Dobre.
Funcţii contestate în instanţă
De altfel, Dumitru Calance a declarat că în cursul zilei de mâine se va adresa instanţei pentru anularea Hotărârii de Guvern prin care Eţcu a fost numit subprefect. "În cazul în care domnul Calance va câştiga procesul, vom organiza alt concurs", a spus ministrul Dobre. Trebuie însă precizat că un nou concurs ar putea fi organizat doar în condiţiile în care justiţia nu va decide ca Dumitru Calance să fie numit subprefect, ci doar anularea Hotărârii de Guvern. Festivitatea de învestire a început cu o întârziere de două ore faţă de ora anunţată iniţial, astfel încât la 12.00 ministrul Victor Paul Dobre a dat citire celor două Hotărâri de Guvern. Prima hotărâre se referea la pensionarea lui Tudor Leonte, iar prin cea de a doua a fost numit Eţcu. Ministrul Dobre a susţinut că întârzierea s-a datorat consultărilor juridice pe care le-a avut în prealabil, dar şi deoarece a avut o întâlnire cu ÎPS Daniel, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Leonte a anunţat încă de în urmă cu câteva zile că se va adresa instanţei pentru a cere anularea hotărârii prin care a fost pensionat, însă în cadrul festivităţii a preferat să nu facă referire la acest subiect. "Acest moment este totodată unul fericit, dar şi unul inedit. Inedit deoarece sunt pensionat pentru a doua oară. Este şi un moment fericit, deoarece orice sfârşit înseamnă şi un nou început, un nou început pentru cariera mea", a spus ieri Tudor Leonte.
Nesiguri pe funcţie
Dacă numirea lui Vasile Eţcu este contestată de PD şi urmează să facă şi obiectul unui litigiu în instanţă, Nicuşor Păduraru se poate mândri doar cu statutul de persoană delegată să exercite provizoriu atribuţiile de prefect, titularul postului, Radu Prisăcaru, fiind suspendat după ce a fost arestat pentru luare de mită. În plus, nici Eţcu şi nici Păduraru nu se pot mândri cu experienţa în administraţia publică. Ministrul Victor Paul Dobre susţine însă că situaţia este departe de a fi neagră. "Este o situaţie ceva mai delicată, deoarece prefectul este suspendat, iar această stare va rămâne neschimbată până la soluţionarea cazului din justiţie. În ceea ce priveşte controlul de legalitate de care răspunde prefectura, nu cred că vor apărea probleme, deoarece prefectul dispune de o direcţie juridică", a mai precizat ministrul secretar de stat Victor Paul Dobre. Totuşi, acesta a mai precizat că până la sfârşitul lunii mai ar putea fi organizat un concurs, iar cel de al doilea post de subprefect să fie ocupat.
Depolitizare lentă
Lider liberal, ministrul Victor Paul Dobre, nu s-a arătat deranjat de faptul că prefectura ieşeană este străină de procesul de depolitizare, proces care face parte din angajamentele luate de România înainte de integrarea în Uniunea Europeană. Deşi PNL se amestecă vizibil în activitatea prefecturii, Dobre a arătat că toate acestea nu ies din cadrul stabilit de lege. Asta în condiţiile în care biroul parlamentar al deputatului liberal Relu Fenechiu funcţionează în Casa Pătrată, la mică distanţă de cabinetul prefectului, iar cancelaria prefectului este condusă de Valerian Sălăvăstru, secretarul coordonator al PNL Iaşi şi finul lui Fenechiu. "Încă din anul 2006 a început procesul de depolitizare. Este drept că nu ne-am culcat pe 31 decembrie 2006 cu prefecturi politice şi ne-am trezit pe 1 ianuarie 2007 apolitici. Mai sunt prefecturi în ţară care găzduiesc cabinete parlamentare, iar acest fapt nu este în afara legii. Pe de altă parte, prefectul este liber să-şi aleagă membrii cabinetului", a spus ieri Victor Paul Dobre.
Autor:
Tudor LEAHU, Articol furnizat de:
Ziua de IasiCititi mai multe pe:
ZiuaIasi.roAdauga un comentariu
Stirile zilei

Acum poti accesa siteul Iasi.com si pe telefonul tau mobil la adresa:
http://mob.iasi.com
Daca telefonul tau mobil este conectat la Internet poti accesa, intr-un format care se incarca repede, orice informatie te intereseaza de pe siteul nostru: evenimente, stiri, program cinema, numere de tel si adrese de restaurante, baruri, discoteci, mersul trenurilor si al autobuzelor etc.
2.5318
3.6059
*Actualizat zilnic de pe siteul BNR
Site-ul www.iasi.com este inca in faza de teste. Asta inseamna ca mai pot aparea probleme, buguri, erori. In caz ca observati probleme pe site va rugam sa ne anuntati pentru a le putea remedia. Nu uitati sa includeti si url-ul paginii pe care ati descoperit problema.
Raporteaza o problema
Raporteaza o problema
