Poliţia Rutieră munceşte degeaba 
3298 vizite
O razie desfăşurată ieri seară de ofiţerii de la Poliţia Rutieră Iaşi pe Drumul European 583, de la Iaşi până la Podu Iloaiei, a scos în evidenţă imposibilitatea aplicării legilor. Astfel, în zona localităţii Podu Iloaiei, poliţiştii au depistat două atelaje pe DE 583 care nu aveau dreptul să circule pe aici. Căruţele au fost duse în curtea primăriei din localitate, proprietarii urmând să plece acasă doar cu caii. Conform prevederilor legale în vigoare, poliţiştii au obligaţia să aplice amenzi în asemenea cazuri, lucru pe care l-au şi făcut, şi să confişte atelajul. Ieri seară, căruţele au rămas în curtea primăriei, în vederea confiscării, lemnele ce erau transportate fiind descărcate şi inventariate.
"Autorităţile locale au obligaţia să asigure drumuri ocolitoare pentru a permite proprietarilor de atelaje să circule pe acolo. În Podu Iloaiei nu există alt drum pentru căruţaşi", a afirmat ieri seară comisarul Mihai Pintilei. În aceste condiţii, situaţia este fără ieşire: poliţiştii aplică amenzi şi confiscă atelajele, ţăranii nu au de unde plăti amenzile şi nu le plătesc, primăria din localitate scoate la licitaţie căruţele, care sunt vândute cam aceloraşi persoane. Dar cel mai interesant este că ţăranii cărora le-au fost confiscate căruţele vin să ridice din curtea primăriei lemnele sau alte mărfuri, cu o altă căruţă, cu care circulă tot pe DE 583. Din nou, ilegal, numai că de această dată fără să fie prinşi de poliţişti. Singurul care are de câştigat este, în unele cazuri, primarul localităţii: amenda aplicată de Poliţie nu este achitată de ţăran, dar la primele alegeri primarul în funcţie îi aduce aminte contravenientului să aibă grijă cu cine votează, pentru că perioada de prescripţie a amenzii este destul de lungă şi nu se ştie ce va face un alt primar ajuns la putere. În asemenea condiţii, poliţiştii muncesc degeaba. Ion Bădică şi Ion Chelaru, ambii din comuna Gropniţa, judeţul Iaşi, sunt cele două persoane cărora oamenii legii le-au aplicat aseară amenzile, precum şi măsura complementară de confiscare a căruţelor.
Autor:
Andreea DUMITRU, Articol furnizat de:
Ziua de IasiCititi mai multe pe:
ZiuaIasi.roAdauga un comentariu
Stirile zilei

Acum poti accesa siteul Iasi.com si pe telefonul tau mobil la adresa:
http://mob.iasi.com
Daca telefonul tau mobil este conectat la Internet poti accesa, intr-un format care se incarca repede, orice informatie te intereseaza de pe siteul nostru: evenimente, stiri, program cinema, numere de tel si adrese de restaurante, baruri, discoteci, mersul trenurilor si al autobuzelor etc.
2.2769
3.5721
*Actualizat zilnic de pe siteul BNR
Site-ul www.iasi.com este inca in faza de teste. Asta inseamna ca mai pot aparea probleme, buguri, erori. In caz ca observati probleme pe site va rugam sa ne anuntati pentru a le putea remedia. Nu uitati sa includeti si url-ul paginii pe care ati descoperit problema.
Raporteaza o problema
Raporteaza o problema
