» Iasi » Stiri » Poli a câştigat amicalul cu Dunărea Galaţi

Poli a câştigat amicalul cu Dunărea Galaţi

692 vizite
Echipa de fotbal Politehnica Iaşi a câştigat jocul amical disputat ieri dimineaţă, împotriva formaţiei Dunărea Galaţi, cu scorul de 3-1. Golurile formaţiei ieşene au fost marcate de Leucuţa (`71), Radu Ciobanu (`75) şi Paruolo (`85)
Victorie de moral pentru fotbaliştii Politehnicii Iaşi. Cu mai puţin de trei săptămâni înainte de startul sezonului viitor, jucătorii din Copou au câştigat cu scorul de 3-1 (0-1), disputa cu formaţia din liga secundă, Dunărea Galaţi. Meciul s-a disputat ieri dimineaţă, de la ora 11.00, pe terenul II din complexul Emil Alexandrescu. Golurile ieşenilor au fost marcate de Leucuţa (`71), Radu Ciobanu (`75) şi argentinianul Gustavo Paruolo (`85), în timp ce pentru gălăţeni a marcat Vali Munteanu (`44).

În minutul 27 al partidei arbitrate de focşăneanul Ionică Serea, Leonard Naidin a fost înlocuit de Mijin, după ce a suferit o accidentare la coapsa piciorului drept. La opt minute de la reluare, Pălimaru şi Cucu au văzut cartonaşul roşu după ce s-au îmbrâncit în careu, la un corner, iar în minutul 66, Lungu, de la Dunărea Galaţi, a văzut al doilea cartonaş galben şi implicit pe cel roşu. Totuşi, conform înţelegerii dintre cei doi antrenori, jucătorii eliminaţi au putut fi înlocuiţi, astfel că din minutul 53 a intrat în locul lui Pălimaru Martin Cernoch. Antrenorul Popa a utilizat în disputa cu Dunărea Galaţi următoarea formulă de joc: Pleşca ('46 Brăneţ) - Ilie, Ciobanu, Onuţ ('61 Kalai) - Cristian Munteanu ('70 Toma), Sfârlea ('49 Tincu), Milea ('51 Paruolo), Naidin ('27 Mijin, '78 Cososchi), Buta ('72 Homei) - Ştiubei ('67 Leucuţa), Pălimaru ('53 Cernoch). După această partidă de verificare, vineri fotbaliştii ieşeni se vor deplasa la Târgu Neamţ pentru a da piept cu Arieşul Turda. De asemenea, luni, 16 iulie, Onuţ şi compania vor pleca în Republica Moldova, la Chişinău, unde, o zi mai târziu, Poli va întâlni echipa Rapid Chişinău, iar pe 19 iulie pe TSKA Chişinău. La capătul acestui turneu în Moldova, Politehnica va disputa ultimul meci amical înainte de prima etapă a noului sezon, la Piatra Neamţ în compania Ceahlăului, din localitate, pe data de 21 iulie. Ultima partidă se va disputa în nocturnă, ora urmând să fie stabilită în cursul acestei săptămâni. Prima etapă a noului campionat este programată pe data de 28 iulie, când Poli va întâlni în deplasare formaţia Politehnica Timişoara.


Autor:
Florin BRIAUR,
Articol furnizat de:
Ziua de Iasi
Cititi mai multe pe:
ZiuaIasi.ro

Adauga un comentariu

Stirile zilei


Nume*
Email*
Acum poti accesa siteul Iasi.com si pe telefonul tau mobil la adresa:
http://mob.iasi.com
Daca telefonul tau mobil este conectat la Internet poti accesa, intr-un format care se incarca repede, orice informatie te intereseaza de pe siteul nostru: evenimente, stiri, program cinema, numere de tel si adrese de restaurante, baruri, discoteci, mersul trenurilor si al autobuzelor etc.
Scadere cu 0.28%(0.0062 RON) 2.2417     Scadere cu 0.35%(0.0124 RON) 3.5581
*Actualizat zilnic de pe siteul BNR
Site-ul www.iasi.com este inca in faza de teste. Asta inseamna ca mai pot aparea probleme, buguri, erori. In caz ca observati probleme pe site va rugam sa ne anuntati pentru a le putea remedia. Nu uitati sa includeti si url-ul paginii pe care ati descoperit problema.

Raporteaza o problema