Piste pentru biciclete şi mopede 
785 vizite
Reprezentanţii Primăriei municipiului Iaşi au anunţat că într-un viitor apropiat pe străzile oraşului vor fi amenajate piste pentru biciclişti. Nici posesorii de mopede nu vor fi discriminaţi. "Primăria, împreună cu Poliţia Rutieră, vor amenaja piste pentru cei care folosesc bicicletele, asemeni ţărilor occidentale. Pentru aceasta au fost propuse spre modificare mai multe străzi de categoria I şi a II-a. Fiecare sens va avea câte o bandă de un metru lăţime şi va fi creat prin utilizarea unor părţi din carosabil, trotuar sau câte puţin din ambele", a declarat Andrei Trofor, purtătorul de cuvânt al primăriei şi totodată proprietar al unui moped.
Spaţiul dintre pistă şi carosabil va fi delimitat prin separatoare mobile de sens, pentru ca iarna echipele de salubritate să poată deszăpezi respectivele porţiuni. Conform acestuia o stradă de categoria I are şase benzi şi o lăţime cuprinsă între 14 şi 21 de metri, iar cea de categoria a II-a are doar patru benzi şi o lăţime de 12-14 metri. "Costurile acestei schimbări vor fi mici. Se va impune o schimbare a marcajului stradal. Deocamdată această iniţiativă este la nivel de discuţii", a mai declarat Andrei Trofor. Acesta a adăugat că propunerea municipalităţii a fost înaintată şi către Haute Europe, firma care se ocupă de realizarea strategiei oraşului.
Autor:
Marius PÂRCIU, Articol furnizat de:
Ziua de IasiCititi mai multe pe:
ZiuaIasi.roAdauga un comentariu
Stirile zilei

Acum poti accesa siteul Iasi.com si pe telefonul tau mobil la adresa:
http://mob.iasi.com
Daca telefonul tau mobil este conectat la Internet poti accesa, intr-un format care se incarca repede, orice informatie te intereseaza de pe siteul nostru: evenimente, stiri, program cinema, numere de tel si adrese de restaurante, baruri, discoteci, mersul trenurilor si al autobuzelor etc.
2.3021
3.6139
*Actualizat zilnic de pe siteul BNR
Site-ul www.iasi.com este inca in faza de teste. Asta inseamna ca mai pot aparea probleme, buguri, erori. In caz ca observati probleme pe site va rugam sa ne anuntati pentru a le putea remedia. Nu uitati sa includeti si url-ul paginii pe care ati descoperit problema.
Raporteaza o problema
Raporteaza o problema
