» Iasi » Stiri » Pâinea va fi la preţ european

Pâinea va fi la preţ european

605 vizite
Patronatele anunţă scumpiri în mai multe etape, ajungând până la 32.000 lei (3,2 RON) pe kilogramul de pâine în lunile martie şi aprilie din anul viitor

Ieşenii vor cumpăra pâinea la preţuri europene. Patronatele anunţă scumpiri în mai multe etape, ajungând până la 32.000 lei (3,2 RON) pe kilogramul de pâine în lunile martie şi aprilie din anul viitor. În momentul de faţă, un kilogram de pâine variază în jurul preţului de 25 mii lei (2,5 RON). Reprezentanţii patronatelor vor prezenta până la sfârşitul săptămânii ministrului Agriculturii proiectul de reducere a TVA la pâine, la 5 la sută. Aceştia susţin că, dacă guvernul va accepta propunerea până la adoptarea bugetului pe 2008, creşterea preţului pâinii ar putea stagna. În acest moment, taxa pe valoare adăugată la pâine este de 19 la sută, în timp ce în Uniunea Europeană, taxa ajunge la 7 la sută pentru produsele de panificaţie. De asemenea, specialiştii în domeniu anunţă noi scumpiri la alimentele de bază din cauza majorării preţului la petrol.

Cele mai afectate vor fi alimentele de larg consum, respectiv pâine, porumb, orz, orez, paste făinoase şi zahăr, carne, lapte, ouă şi unt. Preţul petrolului brut a atins săptămâna trecută un record de 90 dolari pe baril. Scumpirile sunt cauzate şi de seceta din această vară, în urma căreia lipsa materiei prime a determinat mai multe valuri de scumpiri. Din septembrie până în prezent, preţurile alimentelor de bază s-au majorat cu aproximativ 15 la sută, unele dintre ele, precum uleiul şi conservele de fructe şi legume, chiar cu 40 la sută. De asemenea, seceta şi inundaţiile au avut ca principal efect diminuarea cantităţii de produse şi apariţia speculei. "Seceta şi lipsa materiei prime au determinat valurile de scumpiri din ultima perioadă. Patronatele nu au vrut să admită preconizările făcute acum două săptămâni, dar noile scumpiri s-au adeverit", a declarat Dragoş Frumosu, preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Industria Alimentară (FNSIA). Comercianţii prezenţi au profitat astfel de lipsa concurenţei şi au pus la dispoziţia clientului produse la preţuri duble faţă de anul trecut.



Autor:
Roxana TRINCĂ,
Articol furnizat de:
Ziua de Iasi
Cititi mai multe pe:
ZiuaIasi.ro

Adauga un comentariu

Stirile zilei


Nume*
Email*
Acum poti accesa siteul Iasi.com si pe telefonul tau mobil la adresa:
http://mob.iasi.com
Daca telefonul tau mobil este conectat la Internet poti accesa, intr-un format care se incarca repede, orice informatie te intereseaza de pe siteul nostru: evenimente, stiri, program cinema, numere de tel si adrese de restaurante, baruri, discoteci, mersul trenurilor si al autobuzelor etc.
Scadere cu 3.34%(0.0962 RON) 2.7817     Scadere cu 2.51%(0.0984 RON) 3.8249
*Actualizat zilnic de pe siteul BNR
Site-ul www.iasi.com este inca in faza de teste. Asta inseamna ca mai pot aparea probleme, buguri, erori. In caz ca observati probleme pe site va rugam sa ne anuntati pentru a le putea remedia. Nu uitati sa includeti si url-ul paginii pe care ati descoperit problema.

Raporteaza o problema