» Iasi » Stiri » PSD cu trenul, PD cu autobuzele

PSD cu trenul, PD cu autobuzele

749 vizite

Municipiul Paşcani a fost ieri foarte agitat. Totul din cauza mitingurilor desfăşurate la Iaşi. Astfel, pentru mitingurile organizate ieri, Partidul Social Democrat şi Partidul Democrat şi-au trimis simpatizanţii la Iaşi. Dacă din partea Partidului Democrat, care îl susţine pe preşedintele Traian Băsescu, s-au deplasat la Iaşi un număr de 350 de persoane, Partidul Social Democrat a trimis nu mai puţin de 1200 oameni. De menţionat că cele două tabere au făcut deplasarea cu mijloace de transport diferite.

Simpatizanţii PSD au mers cu trenul, în timp ce susţinătorii lui Băsescu s-au deplasat cu autobuzele. "Noi am fost în jur de 350 de persoane. Aceştia s-au deplasat la Iaşi cu autobuze şi cu maşini personale. Din ce ştiu eu au fost vreo 9 autobuze", a declarat Leonard Rusu, unul dintre liderii Partidului Democrat - Paşcani. "Din ce ştiu eu din partea noastră au fost peste 1300 de oameni, poate chiar mai mulţi, îmi este şi greu să îmi dau seama, din cauza numărului mare. Deplasarea s-a făcut cu trenul, chiar au fost vagoane suplimentare", a spus Gabriela Nedelcu, deputat PSD.



Autor:
Andrei HURBEA,
Articol furnizat de:
Ziua de Iasi
Cititi mai multe pe:
ZiuaIasi.ro

Adauga un comentariu

Stirile zilei


Nume*
Email*
Acum poti accesa siteul Iasi.com si pe telefonul tau mobil la adresa:
http://mob.iasi.com
Daca telefonul tau mobil este conectat la Internet poti accesa, intr-un format care se incarca repede, orice informatie te intereseaza de pe siteul nostru: evenimente, stiri, program cinema, numere de tel si adrese de restaurante, baruri, discoteci, mersul trenurilor si al autobuzelor etc.
Scadere cu 0.28%(0.0062 RON) 2.2417     Scadere cu 0.35%(0.0124 RON) 3.5581
*Actualizat zilnic de pe siteul BNR
Site-ul www.iasi.com este inca in faza de teste. Asta inseamna ca mai pot aparea probleme, buguri, erori. In caz ca observati probleme pe site va rugam sa ne anuntati pentru a le putea remedia. Nu uitati sa includeti si url-ul paginii pe care ati descoperit problema.

Raporteaza o problema