» Iasi » Stiri » O lecţie de eleganţă şi de organizare perfectă a motocicliştilor

O lecţie de eleganţă şi de organizare perfectă a motocicliştilor

771 vizite
Parada motocicliştilor a început din faţa Pensiunii Gabriel din Leţcani şi s-a întins până în faţa Palatului Culturii. În afara ieşenilor, foarte mulţi motociclişti au venit şi din Prahova, Câmpulung-Moldovenesc, Neamţ, Bacău, Buzău, Vaslui. Trebuie menţionat că la această întrunire au putut fi văzute atât motoare de câteva milioane lei, cât şi unele de 22 de mii Euro. Motocicliştii sunt de părere că e mult mai scump de întreţinut un motor decât o maşină. Motocicleta care a făcut furori a fost un Harley Davidson, de 22 de mii de Euro, cumpărat anul trecut din Germania

Pensiunea Gabriel, din localitatea Leţcani, acolo unde a avut loc cea de-a patra întrunire a motocicliştilor, s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru sutele de motoare venite din toate colţurile ţării. Motoare, vacarm, muzică rock, multă bere şi oameni pasionaţi de motociclete. Aşa se poate descrie atmosfera de sâmbătă. Unii îmbrăcaţi în piele, cu părul lung lăsat pe spate, alţii dimpotrivă, tunşi scurt, cu pantaloni milităreşti şi bocanci. Toţi erau pregătiţi să participe la parada organizată în cinstea lor. Aceasta a început în jurul orei 12.00, când de la microfon cei prezenţi au fost anunţaţi că trebuie să se alinieze pe şosea. Care mai de care a început să tureze motorul, unii de nevoie, alţii din teribilism, alţii pentru a crea senzaţionalul în rândul colegilor cu motociclete mai slabe calitativ. Într-un final a început şi parada. Motociclete aliniate una în spatele celeilalte şi pasageri dornici de a simţi, fie chiar şi pentru câteva zeci de kilometri, adrenalina la maximum. Trebuie menţionat că, pe toată durata paradei, motoarele au fost însoţite de un echipaj al Poliţiei Rutiere. S-a pornit din faţa pensiunii, iar punctul final, de întâlnire a tuturor motocicliştilor, a fost în faţa Palatului Culturii. Mii de oameni, aflaţi pe marginea străzii, au salutat motocicliştii şi iniţiativa lor de a se întruni şi de a-şi face public hobby-ul. Pe lângă ieşeni, foarte mulţi motociclişti au venit şi din Prahova, Câmpulung-Moldovenesc, Neamţ, Bacău, Buzău, Vaslui. După câteva minute de stat în faţa Palatului, fiecare s-a îmbarcat pe motocicleta proprie şi a făcut cale întoarsă, înapoi la Pensiune, acolo unde îi aştepta muzica îndrăgită de ei, rock-ul, precum şi discuţiile cu colegii şi prietenii care împărtăşeau aceeaşi pasiune. Trebuie menţionat că la această întrunire au fost văzute atât motoare de câteva milioane lei, cât şi unele de 22 de mii de Euro. Aşadar, motocicleta care a făcut furori a fost un Harley Davidson, de 22 de mii de Euro, cumpărat anul trecut din Germania. Nici Honda VTX, de 1800 centimetri cubi, nu e mai prejos, aceasta fiind în valoare de 17 mii de Euro, cumpărată anul trecut din Bucureşti. Motocicliştii sunt de părere că e mult mai scump de întreţinut un motor decât o maşină, pornind de la preţul de achiziţionare a unui astfel de vehicul, şi continuând cu banii pe care un pasionat trebuie să îi scoată din buzunar pentru un echipament de protecţie omologat, care poate ajunge şi până la cinci mii Euro.

Prejudecăţi despre motociclişti
Conducătorii vehiculelor pe două roţi nu sunt nici pe departe nişte nespălaţi sau drogaţi, care nu ştiu altceva decât să bea, să piardă nopţile sau să cutreiere non-stop ţara. Dimpotrivă, unii sunt familişti convinşi care îşi iubesc meseria şi care ştiu să îmbine foarte bine viaţa personală, cea profesională şi hobby-ul lor pentru motoare. Un astfel de exemplu este cazul unui motociclist din judeţul Buzău, om trecut de 40 de ani. A fost vicecampion naţional la motocross în 1978. Aşadar, pasiunea sa pentru motoare şi talentul de a pilota un astfel de vehicul l-au ajutat să fie un bun paraşutist în cadrul armatei. De asemenea, şi soţia sa este o împătimită a motoarelor. Pentru majoritatea celor îndrăgostiţi de motoare şi de mersul pe două roţi, acest hobby îi ajută să evadeze din cotidian, să simtă că pot trăi viaţa într-un mod liber, fără constrângeri.


Pe motor la 75 de ani
Unul dintre cei mai vârstnici motociclişti care au participat la întrunire a fost Gheorghe Străjeru, de 75 de ani, din Câmpulung-Moldovenesc. Conduce motociclete din 1968 şi până în prezent a avut şase. Cel cu care a venit anul acesta la întrunire este al şaptelea vehicul pe două roţi, o motocicletă Yamaha Virago, adusă din Germania, contra sumei de trei mii de Euro. Un om cu un spirit cât se poate de liber, cu o poftă fantastică de a trăi şi de a se simţi bine printre cei care împărtăşeau pasiunea comună pentru motoare, chiar dacă unii dintre ei erau mult mai tineri. Motociclismul este unul din sporturile pentru care vârsta nu contează, chiar dacă eşti tânăr sau trecut demult de prima tinereţe.


Organizarea a costat şase mii Euro
"Această întrunire a motocicliştilor a costat aproximativ şase mii de Euro. Banii i-am avut de la sponsori şi din buzunarul propriu al meu şi al lui Oreste", a declarat Liviu Ţigănaşu, preşedintele Asociaţiei Sportive East Side Dogs Iaşi. Organizatorii nu ştiu deocamdată câte jucării sau câţi bani vor merge la copiii defavorizaţi.



Autor:
Andreea DUMITRU,
Articol furnizat de:
Ziua de Iasi
Cititi mai multe pe:
ZiuaIasi.ro

Adauga un comentariu

Stirile zilei

Nume*
Email*
Acum poti accesa siteul Iasi.com si pe telefonul tau mobil la adresa:
http://mob.iasi.com
Daca telefonul tau mobil este conectat la Internet poti accesa, intr-un format care se incarca repede, orice informatie te intereseaza de pe siteul nostru: evenimente, stiri, program cinema, numere de tel si adrese de restaurante, baruri, discoteci, mersul trenurilor si al autobuzelor etc.
Crestere cu 4%(0 RON) 2.9054    Crestere cu 1.78%(0.0690 RON) 3.941
*Actualizat zilnic de pe siteul BNR
Site-ul www.iasi.com este inca in faza de teste. Asta inseamna ca mai pot aparea probleme, buguri, erori. In caz ca observati probleme pe site va rugam sa ne anuntati pentru a le putea remedia. Nu uitati sa includeti si url-ul paginii pe care ati descoperit problema.

Raporteaza o problema