» Iasi » Stiri » "Nu plec de la Iaşi nici dacă mi se ridică tot oraşul în cap"

"Nu plec de la Iaşi nici dacă mi se ridică tot oraşul în cap"

663 vizite
Înfrângerea suferită la Mioveni şi penultimul loc ocupat în ierarhia Ligii I nu-l clintesc din funcţie pe antrenorul Politehnicii Iaşi. Tehnicianul grupării din Copou a anunţat că nu se gândeşte să plece de la Poli, indiferent dacă i-ar cere tot oraşul demisia. "Nu plec de la Iaşi nici dacă mi se ridică tot oraşul în cap", a anunţat Popa. Vineri, fotbaliştii ieşeni vor primi vizita formaţiei Gloria Bistriţa, într-o partidă decisivă pentru Poli

Eşecul de la Mioveni, forma slabă a jucătorilor ieşeni, rezultatele proaste din ultima vreme, contestările mai mult sau mai puţin publice ale acţionarilor şi locul 17 din clasament nu-l urnesc din funcţie pe antrenorul Politehnicii Iaşi. Popa a anunţat ieri că nu va pleca de la Poli chiar dacă tot oraşul i se va ridica în cap. Nici măcar zvonul că primarul Nichita i-ar fi cerut demisia de onoare nu l-a impresionat pe Popa. "Nu plec de la Iaşi nici dacă mi se ridică tot oraşul în cap. Mi-a cerut primarul Nichita demisia de onoare? Nu ştiu, eu sunt un om de onoare şi nu plec de la o echipă la alta, mai ales când e greu. În fotbal nu este ca în politică, să pleci de la un partid la altul (aluzie la faptul că primarul Nichita a trecut de la Partidul Democrat la Partidul Social Democrat - n.r.). Eu rămân la Iaşi până când voi fi dat afară. Dacă şefii clubului vor decide că nu mai sunt bun, să mă dea afară şi gata. Ne despărţim prieteni, ne strângem mâna, că asta este soarta antrenorilor. Totuşi, eu plec de la Iaşi doar cu fast, aşa cum mi-a promis primarul Gheorghe Nichita", a anunţat Popa. În pofida asigurărilor date de antrenorul Politehnicii, gruparea din Copou traversează o perioadă critică. Ajunsă pe locul 17 (penultimul) în ierarhia internă, formaţia ieşeană trece prin cea mai grea perioadă de la instalarea lui Popa pe banca tehnică. Dincolo de rezultatele sub aşteptări, jocul Politehnicii dezamăgeşte cu fiecare meci care trece, iar greşelile din ce în ce mai flagrante din finalul partidelor ridică mari semne de întrebare despre felul în care sunt pregătite aceste momente. Mai mult decât atât, antrenorul Popa este convins că Poli se va salva de la retrogradare în această ediţie de campionat, indiferent de forma slabă din acest moment. "Cred în aceşti jucători huliţi de toată lumea şi sunt convins că ne vom salva de la retrogradare", a anunţat triumfal Popa.

Partidă decisivă
Chiar şi aşa însă, preşedintele Politehnicii Iaşi, Sorin Boca, a recunoscut că echipa din Copou traversează o perioadă critică, dar a anunţat că, până în iarnă cel puţin, nu intenţionează să facă schimbări majore la Poli. "Din păcate, traversăm o perioadă foarte grea, pentru că jocul nu merge şi nici rezultate nu avem. Am coborât pe locul 17 în clasament şi bineînţeles că nu ne convine această clasare. Mai avem însă câteva meciuri până în iarnă şi trebuie să strângem rândurile cu toţii pentru a ne menţine în jurul locurilor 10-12. După aceea, în iarnă, vom trage linia şi vom vedea exact ce trebuie făcut. Acum nu trebuie uitat nici faptul că stăm foarte prost la capitolul financiar. Avem datorii la angajaţii clubului, care au salarii foarte mici, avem datorii la jucători, dar şi la bugetul statului. Din bugetul estimat de 3,5 milioane Euro, care este şi aşa foarte mic, nu am realizat decât 10 la sută până acum şi dacă în această săptămână nu se rezolvă actele pentru preluarea clubului de către investitori, suntem într-o situaţie foarte grea", a spus ieri preşedintele Sorin Boca. Vineri, fotbaliştii ieşeni vor primi vizita formaţiei Gloria Bistriţa, într-o partidă decisivă pentru Poli. Cu un succes în jocul de vineri, ieşenii pot ieşi din zona minată a clasamentului, în schimb, dacă nu vor învinge trupa lui Sabău, gruparea din Copou se afundă în subsolul ierarhiei interne, cu şanse tot mai mici la evitarea retrogradării. Astfel, cel puţin deocamdată, postul lui Popa nu este ameninţat, dar dacă ieşenii nu vor învinge Gloria Bistriţa se anunţă clipe grele pentru tehnicianul Politehnicii.



Autor:
Florin BRIAUR,
Articol furnizat de:
Ziua de Iasi
Cititi mai multe pe:
ZiuaIasi.ro

Adauga un comentariu

Stirile zilei

Nume*
Email*
Acum poti accesa siteul Iasi.com si pe telefonul tau mobil la adresa:
http://mob.iasi.com
Daca telefonul tau mobil este conectat la Internet poti accesa, intr-un format care se incarca repede, orice informatie te intereseaza de pe siteul nostru: evenimente, stiri, program cinema, numere de tel si adrese de restaurante, baruri, discoteci, mersul trenurilor si al autobuzelor etc.
Crestere cu 4%(0 RON) 2.9054    Crestere cu 1.78%(0.0690 RON) 3.941
*Actualizat zilnic de pe siteul BNR
Site-ul www.iasi.com este inca in faza de teste. Asta inseamna ca mai pot aparea probleme, buguri, erori. In caz ca observati probleme pe site va rugam sa ne anuntati pentru a le putea remedia. Nu uitati sa includeti si url-ul paginii pe care ati descoperit problema.

Raporteaza o problema