» Iasi » Stiri » Maşină căzută în canal chiar în spatele primăriei

Maşină căzută în canal chiar în spatele primăriei

785 vizite
În opinia directorului Ioan Toma, municipalitatea trebuie să aibă oameni care să păzească capacele canalelor din Iaşi

Un autoturism a căzut cu o roată într-un canal din spatele primăriei, deoarece capacul canalului a fost furat. Însă, nici o instituţie nu-şi asumă răspunderea pentru acest accident. Responsabilii Regiei Autonome Judeţene de Apă Canal (RAJAC), cât şi cei ai municipalităţii ieşene aruncă vina dintr-o parte în alta. Potrivit conducerii RAJAC, autoturismul marca Ford Focus a plonjat în canal din cauza municipalităţii, care nu asigură paza capacelor. "Cunosc situaţia, dar de vină este primăria care nu asigură paza capacelor. Dacă proprietarul ne va acţiona în instanţă, este posibil ca noi să-i plătim daunele. Noi ne ocupăm doar de întreţinerea canalizării în municipiul Iaşi, şi nu de paza capacelor. Vă daţi seama că la câte se fură într-o zi eu nu am de unde scoate atâtea capace", a declarat Ioan Toma, directorul RAJAC.

De cealaltă parte, reprezentanţii municipalităţii susţin că vina aparţine RAJAC şi a şefului de sector care nu a anunţat la timp lipsa capacului de canal. "Noi nu avem nici o vină în acest caz. RAJAC trebuie să monteze capacele acolo unde este nevoie. Vinovat de incident este şi şeful de sector care nu a anunţat la timp lipsa capacului. Fiecare trebuie să-şi vadă de sectorul lui", a spus ieri Andrei Trofor, purtător de cuvânt al Primăriei Iaşi. Autoturismul marca Ford Focus căzut în canal, cu numărul de înmatriculare B17 RRG, va trebui să stea, pe dreapta până va fi reparat, după care proprietarul urmează să-şi recupereze banii de la RAJAC. Trebuie precizat că în urma incidentului autoturismul a suferit avarii importante la sistemul de direcţie.



Autor:
Andrei HURBEA,
Articol furnizat de:
Ziua de Iasi
Cititi mai multe pe:
ZiuaIasi.ro

Adauga un comentariu

Stirile zilei


Nume*
Email*
Acum poti accesa siteul Iasi.com si pe telefonul tau mobil la adresa:
http://mob.iasi.com
Daca telefonul tau mobil este conectat la Internet poti accesa, intr-un format care se incarca repede, orice informatie te intereseaza de pe siteul nostru: evenimente, stiri, program cinema, numere de tel si adrese de restaurante, baruri, discoteci, mersul trenurilor si al autobuzelor etc.
Scadere cu 0.28%(0.0062 RON) 2.2417     Scadere cu 0.35%(0.0124 RON) 3.5581
*Actualizat zilnic de pe siteul BNR
Site-ul www.iasi.com este inca in faza de teste. Asta inseamna ca mai pot aparea probleme, buguri, erori. In caz ca observati probleme pe site va rugam sa ne anuntati pentru a le putea remedia. Nu uitati sa includeti si url-ul paginii pe care ati descoperit problema.

Raporteaza o problema