Ionuţ Bîlbă scapă de operaţie, dar nu şi de poliţişti 
159 vizite

Vesti bune pentru atacantul Politehnicii Iasi, Ionut Bilba. Jucatorul lui Ionut Popa a plecat la Belgrad la tratament si are sanse chiar sa scape de o operatie care parea iminenta in urma cu o saptamana de zile. Atacantul Politehnicii a sunat de la Belgrad si l-a informat pe presedintele Sorin Boca despre faptul ca starea lui de sanatate s-a imbunatatit considerabil. "Am vorbit cu Ionut Bilba si mi-a spus ca se simte foarte bine. Crede chiar ca va scapa de operatie. Vom vedea ce se va intampla cu el cand se va intoarce in tara, peste cateva zile", a declarat presedintele gruparii din Copou, Sorin Boca. Bilba, caruia i s-au descoperit probleme la cartilajul si meniscul piciorului stang, era programat sa fie operat saptamana trecuta in Romania, varful iesean decizand in ultima clipa sa incerce un tratament in Serbia. Daca va scapa de operatie, Bilba nu a avut acelasi noroc si in relatia cu politistii de la Rutiera. Cu putine ore inainte de a pleca spre Belgrad, jucatorul a fost prins conducand cu o alcoolemie de 1,1 la mie, fapt care i-a adus intocmirea unui dosar penal pe motive rutiere. Pana la definitivarea situatiei lui Bilba, primarul Gheorghe Nichita a continuat si ieri sa acuze faptul ca este lasat singur sa finanteze echipa de fotbal Politehnica Iasi. Seful municipalitatii a declarat pentru o agentie de stiri ca gruparea antrenata de Ionut Popa se va desfiinta daca nu mai primeste bani de la Primarie. "Toata lumea spune ca eu alung investitorii sau ca nu vreau sa dau echipa unui om de afaceri, dar nimeni nu vine sa dea bani sau sa-si exprime intentia de a finanta echipa. Toti au interese ascunse, isi urmaresc doar interesul personal. Am spus-o si dupa meciul cu Farul: sa vina cine vrea sa preia clubul, dar sa fie oameni seriosi, nu din aceia care au fost si acum vreo zece ani, care la scurt timp dupa ce au venit au dus Poli la faliment.
Daca nu ar fi Primaria care sa dea bani, echipa s-ar desfiinta", a declarat Gheorghe Nichita. Poli Iasi are in continuare grave probleme financiare, traversand o criza fara sfarsit si parca fara precedent. Antrenorul Ionut Popa a avertizat in dese randuri ca jucatorii pot deveni liberi de contract in orice moment, pentru ca nu si-au mai primit salariile de cateva luni. A fost nevoie din nou de interventia Fundatiei Sportului Iesean, care a virat in conturile Politehnicii suma de 470 mii lei, cu care au fost achitate ratele contractuale pe luna august. In pofida acestei crize profunde, antrenorul Ionut Popa considera ca echipa isi va reveni dupa victoriile cu Urziceni si Farul, din ultima saptamana. "Cele doua victorii le dau jucatorilor un moral foarte bun. Am obtinut sase puncte in ultimele doua partide si, daca reusim sa trecem si de FC Brasov, in etapa a 11-a, cred ca putem termina turul in primele zece. Ar fi o performanta, daca tinem cont de inceputul foarte slab de sezon pe care l-am avut", a declarat Ionut Popa.
Autor:
Florin BRIAUR, florinb●bzi.roArticol furnizat de:
Ziua de IasiCititi mai multe pe:
ZiuaIasi.roAdauga un comentariu
Stirile zilei

Acum poti accesa siteul Iasi.com si pe telefonul tau mobil la adresa:
http://mob.iasi.com
Daca telefonul tau mobil este conectat la Internet poti accesa, intr-un format care se incarca repede, orice informatie te intereseaza de pe siteul nostru: evenimente, stiri, program cinema, numere de tel si adrese de restaurante, baruri, discoteci, mersul trenurilor si al autobuzelor etc.
3.013
3.7938
*Actualizat zilnic de pe siteul BNR
Site-ul www.iasi.com este inca in faza de teste. Asta inseamna ca mai pot aparea probleme, buguri, erori. In caz ca observati probleme pe site va rugam sa ne anuntati pentru a le putea remedia. Nu uitati sa includeti si url-ul paginii pe care ati descoperit problema.
Raporteaza o problema
Raporteaza o problema


