Ieşenii îi pot băga la închisoare pe vecinii care fac mizerie 
620 vizite
Ieşenii care au vecini ce uită să-şi igienizeze locuinţele pot face plângere penală. Sancţiunea prevăzută de lege este amenda sau pedeapsa cu închisoarea de la 3 luni la 2 aniIeşenii pot depune plângere la Poliţie dacă au vecini care nu îşi curăţă apartamentul. "Am primit o sesizare pentru o bătrână din zona Cantemir care creştea porumbei în apartament. Ne-am deplasat acolo, dar nu ni s-a permis accesul în locuinţă. De aceea, am sfătuit vecinii să depună o plângere la Poliţie, care are mai multe drepturi în acest sens", a declarat Ciprian Chiriţa, directorul Direcţiei Corp Control Primar din cadrul primăriei ieşene.
Acesta a adăugat că nu este singurul caz de acest gen cu care s-a confruntat. "A mai fost un caz asemănător. O bătrână din Târgu Cucu şi-a făcut un obicei din depozitarea cartoanelor şi a altor obiecte în casă. Până acum a fost amendată de trei ori. De multe ori suntem sesizaţi, deşi nu ţine de competenţa noastră. Sfătuim vecinii să apeleze la Poliţie, Garda de Mediu sau Autoritatea de Sănătate Publică", a adăugat Ciprian Chiriţa.
Prevederile Codului Penal
Conform articolului 320 din Codul Penal, tulburarea folosinţei locuinţei locatarilor dintr-un imobil înseamnă a aduce o stânjenire a dreptului fiecăruia de a trăi în linişte, în raporturi de bună convieţuire cu toţi oamenii. Faptele ce pot tulbura o asemenea folosinţă sunt extrem de variate: acte de violenţă verbală, apeluri telefonice şicanatoare, folosirea abuzivă a soneriei de la uşi, dar şi folosirea la maximum a dispozitivului sonor al aparatelor de radio şi televiziune. Pentru existenţa infracţiunii se cere îndeplinirea unei cerinţe esenţiale şi anume caracterul repetat al faptei. Actele de împiedicare pot consta în întreruperea nejustificată a apei şi luminii, aglomerarea de mobilă şi obiecte într-o cameră de trecere, împiedicând astfel circulaţia prin acea cameră, împiedicarea accesului în locuinţă sau într-o încăpere. Consumarea infracţiunii de tulburare a folosinţei locuinţei are loc în momentul în care se realizează un număr suficient de repetări pentru a dovedi că nu este vorba de o manifestare izolată, ci de una repetată. Caracterul de repetabilitate se poate demonstra şi printr-o amendă primită anterior pentru tulburarea liniştii publice. Sancţiunea prevăzută de lege este amenda sau pedeapsa cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani.
Amenzi record pentru depozitarea alimentelor pe trotuar
Angajaţii Direcţiei Corp Control Primar din cadrul primăriei ieşene au acordat amenzi record luna trecută pentru depozitarea mărfurilor pe trotuare. "Am acordat 60 de amenzi pentru expunerea mărfurilor în afara spaţiului prevăzut în contract şi depozitarea pe căile de acces pietonal. Valoarea totală doar a acestor amenzi este de peste 300 milioane lei (30.000 RON)", a declarat Ciprian Chiriţa, directorul Corpului de Control al primăriei ieşene.
Acesta a adăugat că au fost amendaţi 35 de comercianţi pentru lipsa contractului pentru terasă sezonieră sau pentru lipsa vitrinelor frigorifice. "Au fost date două amenzi în valoare de 15 milioane lei (150 RON) fiecare, pentru lipsa contractului de salubritate. Alţi 51 de comercianţi nu aveau autorizaţie de funcţionare pentru alimentaţie publică, motiv pentru care au primit amenzi de aproape 300 milioane lei (300 RON)", a adăugat Ciprian Chiriţa.
Alte 50 de amenzi au fost date taximetriştilor, care au de plătit municipalităţii aproape 200 milioane lei (20.000 RON). Totodată, angajaţii primăriei au dat 500 de somaţii firmelor care nu deţin sau refuză să încheie contracte de salubritate. Valoarea totală a sancţiunilor de luna trecută este de aproximativ 1,4 miliarde lei (140.000 RON).
Autor:
Marius PÂRCIU, Articol furnizat de:
Ziua de IasiCititi mai multe pe:
ZiuaIasi.roAdauga un comentariu
Stirile zilei

Acum poti accesa siteul Iasi.com si pe telefonul tau mobil la adresa:
http://mob.iasi.com
Daca telefonul tau mobil este conectat la Internet poti accesa, intr-un format care se incarca repede, orice informatie te intereseaza de pe siteul nostru: evenimente, stiri, program cinema, numere de tel si adrese de restaurante, baruri, discoteci, mersul trenurilor si al autobuzelor etc.
2.2678
3.5656
*Actualizat zilnic de pe siteul BNR
Site-ul www.iasi.com este inca in faza de teste. Asta inseamna ca mai pot aparea probleme, buguri, erori. In caz ca observati probleme pe site va rugam sa ne anuntati pentru a le putea remedia. Nu uitati sa includeti si url-ul paginii pe care ati descoperit problema.
Raporteaza o problema
Raporteaza o problema
