» Iasi » Stiri » Gigolo - Bărbaţii de consumaţie

Gigolo - Bărbaţii de consumaţie

10016 vizite
De puţin timp, în Iaşi a apărut meseria de prostituat, bărbat dispus să facă sex cu o femeie pentru o sumă de bani. Aceştia cer în jur de 80 RON pe fiecare oră de plăcere oferită, iar în municipiul Iaşi sunt circa 6 - 7 asemenea bărbaţi. Bărbaţii care practică această meserie provin din pătura medie a societăţii. "Piaţa de vânzare a plăcerilor sexuale este în continuă creştere în Iaşi pentru că există cerere. Există mulţi bărbaţi frustraţi, există turişti care trec prin Iaşi şi care merg la femei şi există în general o cerere mare pentru sex", a spus un ofiţer din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Iaşi. Multe din prostituatele din Iaşi s-au mutat de pe stradă în apartamente şi dau anunţuri la ziare pentru a racola clienţi. Pentru 100 de Euro pe oră se poate închiria un cuplu pentru satisfacerea plăcerilor sexuale, iar pentru 150 Euro pe oră se poate apela la serviciile unei prostituate de lux

De puţin timp, municipiul Iaşi cunoaşte o nouă meserie în rândul bărbaţilor, şi anume prostituaţii, bărbaţii care sunt dispuşi să aducă plăceri sexuale unor femei contra unor sume de bani. Cu toate că în prima instanţă aceşti bărbaţi nu cer bani, o aventură cu aceştia solicită femeilor suma de circa 80 RON pentru fantezii sexuale timp de o oră. Momentan, în Iaşi nu au apărut bisexualii, cei care sunt dispuşi să meargă împreună cu bărbaţi şi cu femei, piaţa sexului din Iaşi fiind încă la început. "Piaţa de vânzare a plăcerilor sexuale este în continuă creştere în Iaşi pentru că există cerere. Există mulţi bărbaţi frustraţi, există turişti care trec prin Iaşi şi care merg la femei şi există în general o cerere mare pentru sex", a spus un ofiţer din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale (SIC) Iaşi. Prostituaţii sunt în număr deocamdată de 6 - 7 şi îşi dau întâlnire cu femei prin intermediul ziarelor de anunţuri. Cerinţele impuse de aceştia sunt momentan nediscutabile, femeile trebuie să aibă între 25 şi 40 ani. Nici unul dintre prostituaţi nu afirmă nici măcar telefonic că ar accepta să ofere plăceri femeilor peste 40 ani, însă condiţiile în care aceştia le pot face pe femei să se simtă bine sunt discutabile. "Atâta vreme cât apar astfel de anunţuri în ziare, înseamnă că au căutare aceşti bărbaţi. Femeile între 25 şi 40 ani care nu pot face unele lucruri cu bărbaţii, apelează la aceşti prostituaţi. Merg la ei ca să le facă sex oral sau alte lucruri despre care le este şi ruşine să vorbească cu soţii lor. Oricum, aceşti bărbaţi care au apărut la noi nu sunt «frumuşei» ca în filme, ci sunt bărbaţi returnaţi din ţări străine, de prin mediul rural sau care au o plăcere să facă sex oral la femei. Până acum am identificat printre ei şi unii periculoşi, recidivişti", a mai spus ofiţerul din cadrul SIC.

Jegul de după sânii blondei
În Iaşi sunt 11 prostituate "la stradă", circa 20 de fete care prestează sex pentru bani şi care îşi pescuiesc clienţii din ziare şi alte câteva prostituate de lux care sunt în general "în meniul" fiecărui hotel mai bun din municipiu. La stradă au rămas doar "vedetele" acestei meserii, fete de 25 - 30 ani care au fost cu mii de bărbaţi şi care prestează acum pentru 20 - 30 RON. Mare parte dintre aceste fete s-au mutat în schimb în apartamente şi acum dau anunţuri la ziar. "Bună! Luiza, o blondă cu sâni f mari şi ochii verzi. Ofer clipe de neuitat d - lor generoşi. Cer şi ofer igienă şi seriozitate maximă. Deţin loc.", se descrie o fată într-un anunţ la ziar. "Ele spun că sunt superbe, blonde, cu sânii mari, ochii verzi, când în realitate sunt nişte slăbături, fără dinţi şi murdare. Dau aceste anunţuri ca să atragă, însă nu este nimic real. Unele fie că sunt prea grase, altele fie că sunt prea slabe", a spus unul dintre ofiţerii care lucrează zilnic cu prostituate. Preţul pentru o asemenea aventură într-un apartament diferă. "Se duce bărbatul şi în 10 minute îl termină. Îi face un sex oral, îl termină, el plăteşte, şi urmează altul. Asta dacă mai are ea chef", a spus ofiţerul SIC. Pentru 15 - 20 de minute de sex se plăteşte 50 RON. Pentru o oră de sex total se plăteşte 80 RON. "Din discuţiile pe care le-am avut cu fetele a reieşit că sunt unii bărbaţi cu pofte foarte deosebite. În general, toţi cei care merg la fete nu vor sex normal. Toţi spun că sex normal au şi acasă, cu soţiile. Ei vor oral sau anal. Fetele spuneau că a venit unul care voia numai în mână, aşa voia el. Era un doctor care avea vreo 60 ani şi care avea o plăcere să facă sex oral la fete. Cu toate că el ştia că fetele nu sunt prea curate, aşa avea el o poftă", a mai arătat poliţistul.


Cupluri şi prostituate de lux
Pe lângă prostituaţi, prostituate de la stradă sau din ziare, servicii sexuale sunt oferite şi de anumite cupluri care, pentru o sumă de bani se oferă atât unui partener cât şi altor cupluri. Pentru 60 - 90 de minute de plăcere în compania unui cuplu, interesaţii ar trebui să plătească circa 100 de Euro. În acest tarif intră orice fel de fantezii sexuale pe care le-ar avea cel sau cei care plătesc suma de bani. Locaţia este a cuplului. Prostituatele de lux se pare că sunt pe lângă orice hotel mai important din Iaşi. Pentru 150 Euro pe oră, o tânără bine îmbrăcată şi cât de cât stilată poate îndeplini cam orice fantezie sexuală. Acestea nu sunt prostituate, ci sunt denumite "dansatoare" sau "prezentatoare de modă". "Vezi că ai o prezentare de modă...", este modul în care peştele îi anunţă fetei faptul că un bărbat doreşte să facă sex cu ea. Tot acestea sunt cele care apar pe video-chat-urile din Iaşi şi tot acestea sunt cele care lucrează în saloanele de masaj erotic. "Este foarte greu să demonstrăm că acest fel de fete practică prostituţia. Dacă la gară şi în apartamente, situaţia este mai clară, pentru prostituatele de lux este mai greu de probat activitatea infracţională", a conchis unul dintre ofiţerii SIC.



Autor:
Cezar ELISEI,
Articol furnizat de:
Ziua de Iasi
Cititi mai multe pe:
ZiuaIasi.ro

Adauga un comentariu

Stirile zilei


Nume*
Email*
Acum poti accesa siteul Iasi.com si pe telefonul tau mobil la adresa:
http://mob.iasi.com
Daca telefonul tau mobil este conectat la Internet poti accesa, intr-un format care se incarca repede, orice informatie te intereseaza de pe siteul nostru: evenimente, stiri, program cinema, numere de tel si adrese de restaurante, baruri, discoteci, mersul trenurilor si al autobuzelor etc.
Scadere cu 0.4%(0.0091 RON) 2.2678     Scadere cu 0.18%(0.0065 RON) 3.5656
*Actualizat zilnic de pe siteul BNR
Site-ul www.iasi.com este inca in faza de teste. Asta inseamna ca mai pot aparea probleme, buguri, erori. In caz ca observati probleme pe site va rugam sa ne anuntati pentru a le putea remedia. Nu uitati sa includeti si url-ul paginii pe care ati descoperit problema.

Raporteaza o problema