» Iasi » Stiri » Fundaţia Sportului Ieşean a trecut şi de ultimul hop

Fundaţia Sportului Ieşean a trecut şi de ultimul hop

1052 vizite
Statutul Fundaţiei Sportului Ieşean (FSI) a fost votat ieri în unanimitate de voturi de consilierii judeţeni, astfel că sportul din Iaşi va beneficia de un organism care va gestiona toţi banii acordaţi de autorităţile locale. FSI va gestiona un fond total de 79 miliarde lei (7,9 milioane RON)

Revoluţie în modul de finanţare al sportului ieşean. În premieră pe ţară, toţi banii de la autorităţile locale şi judeţene vor fi gestionate de un organism care poartă numele Fundaţia pentru Sportul Ieşean (FSI). Această Fundaţie va fi activă în maxim două luni de zile, iar din membrii fondatori vor face parte Consiliul Local (CL), Consiliul Judeţean (CJ), Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) şi SC Fotbal SA. Ieri, acest organism a trecut şi de votul consilierilor judeţeni, care au aprobat în unanimitate statutul FSI.

"S-a decis înfiinţarea unei Fundaţii pentru a respecta legea sportului şi a cea a administraţiei publice. Ar fi bine ca din Comitetul Director să facă parte încă patru membri ai partidelor politice, câte unul din fiecare formaţiune, în afară de cei cinci actuali. De asemenea, am propus votarea fondului de rezervă de 15 miliarde lei (1,5 milioane RON - n.r.), restul urmând să vină de la primărie", a declarat consilierul judeţean Leonid Antohi. Astfel, consilierul PSD Adrian Iurcan reprezenta forul condus de Lucian Flaişer în Consiliul Director al Fundaţiei. FSI va gestiona un fond total de 79 miliarde lei (7,9 milioane RON). "Primăria va vira 64 de miliarde lei (6,4 milioane RON), însă 30 miliarde lei (3 milioane RON - n.r.) dintre acestea se vor întoarce la noi, drept plata datoriilor clubului de fotbal la bugetul local", a declarat primarul Gheorghe Nichita. Fundaţia va fi constituită cu un patrimoniu de 500 milioane lei (50 mii RON), dintre care 50% este suportat de Consiliul Local, 30% de către Consiliul Judeţean, câte 5% de către cele două universităţi şi 10% de către SC Fotbal SA. Scopul înfiinţării acestei Fundaţii este susţinerea activităţii sportive de performanţă din judeţul Iaşi, mai ales că la anul este programată Olimpiada de la Beijing. Toţi sportivii vor fi susţinuţi material, urmând să fie sprijinite atât sporturile individuale, cât şi cele de echipă. Noua Fundaţie va sprijini sportul ieşean, atât cu bani, cât şi cu organizarea de evenimente pentru promovarea imaginii Iaşului, dar va promova şi sportul în cartiere. Din această construcţie ar fi trebuit să facă parte şi Universitatea Alexandru Ioan Cuza, dar rectorul Dumitru Oprea s-a retras pe motiv că instituţia de învăţământ pe care o conduce are deja o structură sportivă şi nu poate finanţa alte activităţi în afara acestei structuri.



Autor:
Florin BRIAUR,
Articol furnizat de:
Ziua de Iasi
Cititi mai multe pe:
ZiuaIasi.ro

Adauga un comentariu

Stirile zilei


Nume*
Email*
Acum poti accesa siteul Iasi.com si pe telefonul tau mobil la adresa:
http://mob.iasi.com
Daca telefonul tau mobil este conectat la Internet poti accesa, intr-un format care se incarca repede, orice informatie te intereseaza de pe siteul nostru: evenimente, stiri, program cinema, numere de tel si adrese de restaurante, baruri, discoteci, mersul trenurilor si al autobuzelor etc.
Scadere cu 0.54%(0.0130 RON) 2.3972     Scadere cu 0.69%(0.0244 RON) 3.533
*Actualizat zilnic de pe siteul BNR
Site-ul www.iasi.com este inca in faza de teste. Asta inseamna ca mai pot aparea probleme, buguri, erori. In caz ca observati probleme pe site va rugam sa ne anuntati pentru a le putea remedia. Nu uitati sa includeti si url-ul paginii pe care ati descoperit problema.

Raporteaza o problema