» Iasi » Stiri » Dealerul Peugeot este acuzat de clienţi

Dealerul Peugeot este acuzat de clienţi

2146 vizite
Administratorul unei firme din Iaşi se plânge că a fost înşelat de firma Serv Union SRL Iaşi, prin faptul că a plătit un autoturism marca Peugeot cu normă de poluare Euro 4 şi a primit Euro 3. Victor Ciuştea, patronul SC Trans Service SRL, susţine că a descoperit acest lucru în momentul în care a mers să plătească taxa de primă înmatriculare, mai mare cu 440 Euro decât ar fi trebuit să plătească pentru Euro 4. Reprezentanţii Serv Union SRL susţin că a fost respectat contractul în care nu se vorbeşte despre norma de poluare. "Clientul nostru, domnul Ciuştea, a primit exact maşina pe care a contractat-o şi nimic altceva. Noi am respectat toate datele din contractul semnat cu firma Trans Service SRL cu promptitudine. Am livrat maşina în termenii contractuali", a susţinut Bogdan Mustaţă, directorul SC Serv Union SRL Iaşi

Administratorul SC Trans Service SRL acuză SC Serv Union SRL Iaşi, dealerul pe Iaşi al mărcii Peugeot, că i-a vândut o maşină de aproape 18 mii Euro, cu o normă de poluare mai mică decât cea promisă iniţial. Reprezentanţii Serv Union SRL se apără, susţinând că firma reclamantă nu a fost înşelată şi că aceasta a respectat cu stricteţe contractul semnat între cele două părţi. "Clientul nostru, domnul Ciuştea, a primit exact maşina pe care a contractat-o şi nimic altceva. Noi am respectat toate datele din contractul semnat cu firma Trans Service SRL cu promptitudine. Am livrat maşina în termenii contractuali", a susţinut Bogdan Mustaţă, directorul SC Serv Union SRL Iaşi. În acelaşi timp, Victor Ciuştea, patronul SC Trans Service SRL, susţine că a descoperit acest lucru în momentul în care a mers să plătească taxa de înmatriculare, mai mare cu 440 Euro decât ar fi trebuit să plătească pentru Euro 4.

"La data de 8.04.2007, am făcut transferul în contul firmei Serv Union SRL a diferenţei de bani pentru autoturismul Peugeot 307 berlină Diesel, după care am ridicat autoturismul cu numere provizorii, eliberate de firmă, pentru o perioadă de 30 de zile. Din motive de ordin personal, nu am efectuat formele de înmatriculare a autoturismului până în ziua de 11.07.2007, când, mergând la Direcţia Finanţelor Publice Iaşi, prezentând actele de provenienţă a maşinii, mi s-a adus la cunoştinţă că aceasta are norma de poluare Euro 3 şi trebuie să plătesc o taxă de primă înmatriculare de 600 Euro, deşi eu dorisem Euro 4 şi pentru acest tip trebuia să achit suma de 160 Euro. Contrariat, am luat legătura cu un agent de vânzări de la Serv Union, care mi-a spus că este o greşeală a celor de la finanţe şi că autoturismul este dotat cu Euro 4. Am mers împreună cu directorul de vânzări şi, după verificările de rigoare, mi-a adus la cunoştinţă că autoturismul este Euro 3. Mă consider înşelat în tranzacţia făcută cu firma Serv Union", susţine în plângere administratorul Trans Service SRL. Totodată, Victor Ciuştea susţine că, pe lângă taxa de înmatriculare, diferenţa de norme de poluare va aduce un preţ mai mic în următorii ani, în cazul în care va decide să vândă maşina, având în vedere că pe piaţă au apărut şi autoturisme cu norma de poluare Euro 5. Acesta a depus şi o plângere în instanţă pentru rezolvarea conflictului. Vom reveni.



Autor:
Gelu JIREGHIE,
Articol furnizat de:
Ziua de Iasi
Cititi mai multe pe:
ZiuaIasi.ro

Adauga un comentariu

Stirile zilei

Nume*
Email*
Acum poti accesa siteul Iasi.com si pe telefonul tau mobil la adresa:
http://mob.iasi.com
Daca telefonul tau mobil este conectat la Internet poti accesa, intr-un format care se incarca repede, orice informatie te intereseaza de pe siteul nostru: evenimente, stiri, program cinema, numere de tel si adrese de restaurante, baruri, discoteci, mersul trenurilor si al autobuzelor etc.
Scadere cu 0.02%(0.0006 RON) 2.7811     Scadere cu 1.46%(0.0559 RON) 3.769
*Actualizat zilnic de pe siteul BNR
Site-ul www.iasi.com este inca in faza de teste. Asta inseamna ca mai pot aparea probleme, buguri, erori. In caz ca observati probleme pe site va rugam sa ne anuntati pentru a le putea remedia. Nu uitati sa includeti si url-ul paginii pe care ati descoperit problema.

Raporteaza o problema