Cuptoarele din transportul public ieşean 
922 vizite
Ieşenii care folosesc mijloacele de transport în comun se plâng că aerul este irespirabil. Temperaturile de peste 40 de grade Celsius din mijloacele de transport în comun le pot afecta starea de sănătate
Ieşenii care folosesc mijloacele de transport în comun se plâng că aerul este irespirabil. Temperaturile de peste 40 de grade Celsius le pot afecta starea de sănătate. La orele de vârf, atunci când autobuzele sunt foarte aglomerate, călătorii resimt din plin valorile ridicate ale temperaturilor. Deşi mijloacele de transport în comun sunt dotate cu ventilatoare, în unele cazuri acestea nu sunt pornite din cauza indiferenţei şoferilor.
"Ne coacem în autobuze sau maxi-taxi. Să facă ceva pentru a beneficia şi noi de un transport public civilizat şi confortabil! La orele de vârf, când mijloacele de transport în comun sunt arhipline, iar căldura te doboară", a spus ieri, Cătălina Dănuţă, o femeie copleşită de căldura din mijloacele de transport în comun. Reprezentanţii Regiei Autonome de Transport Public (RATP) Iaşi au susţinut că nu au soluţii pentru rezolvarea problemei singura variantă fiind cea a ventilării prin deschiderea geamurilor. "Noi nu avem posibilitatea de a pune aer condiţionat în mijloacele de transport, deoarece acestea trebuie să deschidă uşile din cinci în cinci minute", a precizat Mihai Adrian, purtător de cuvânt al RATP Iaşi. Din cauza caniculei, liniile de tramvai, fiind confecţionate din metal, se dilată, astfel încât călătoria cu mijloacele de transport în comun poate fi un pericol. Dar, deraierile sau accidentele datorate dilatării şinelor sunt foarte rare. Pe de alta parte, vatmanii sau şoferii sunt foarte afectaţi de temperaturile ridicate, pentru că îşi desfăşoară activitatea în cabine mici şi greu de aerisit.

Autor:
Andrei HURBEA, Articol furnizat de:
Ziua de IasiCititi mai multe pe:
ZiuaIasi.roAdauga un comentariu
Stirile zilei

Acum poti accesa siteul Iasi.com si pe telefonul tau mobil la adresa:
http://mob.iasi.com
Daca telefonul tau mobil este conectat la Internet poti accesa, intr-un format care se incarca repede, orice informatie te intereseaza de pe siteul nostru: evenimente, stiri, program cinema, numere de tel si adrese de restaurante, baruri, discoteci, mersul trenurilor si al autobuzelor etc.
3.013
3.7938
*Actualizat zilnic de pe siteul BNR
Site-ul www.iasi.com este inca in faza de teste. Asta inseamna ca mai pot aparea probleme, buguri, erori. In caz ca observati probleme pe site va rugam sa ne anuntati pentru a le putea remedia. Nu uitati sa includeti si url-ul paginii pe care ati descoperit problema.
Raporteaza o problema
Raporteaza o problema