» Iasi » Stiri » Cu plata la zi, dar fără apă caldă

Cu plata la zi, dar fără apă caldă

872 vizite
Locatarii blocului numărul 29 de pe strada Carol I se plâng că de circa o lună nu primesc apă caldă, nici măcar în timpul programului stabilit de conducerea SC CET Iaşi SA şi E.ON Gaz România, deşi sunt cu plata la zi, chiar cu o lună în avans. Conducerea termocentralei care se ocupă de furnizarea apei calde ridică din umeri şi nu a putut preciza când va fi rezolvată problema

Criza gazului de la SC CET Iaşi SA stârneşte noi nemulţumiri în rândul ieşenilor, mai ales în rândul locatarilor blocurilor racordate la centrale pe gaz din Copou şi Păcurari, unde furnizarea de apă caldă a fost restricţionată şi conformată unui program foarte strict, din cauza datoriilor termocentralei ieşene către E.ON Gaz România. Astfel, locatarii acestor blocuri nu primesc apă caldă decât în intervalul 6.00-8.00 şi 18.00-22.00, însă cei din blocul numărul 29, de pe strada Carol I, zona Copou, susţin că nici măcar acest program nu este respectat şi nu apucă decât câteva minute de apă călduţă, timp în care nu îşi pot spăla nici mâinile. "Nu avem apă caldă de circa o lună, deşi locatarii acestui bloc nu au datorii către termocentrala ieşeană. Deşi am înţeles că ar trebui să primim apă caldă conform unui program clar delimitat, vreau să spun că nici măcar în timpul acestui program nu avem parte de apă caldă. Stăm ore întregi cu robinetul la apă caldă deschis şi nu primim decât apă îngheţată. Nu ştim ce să mai facem", a declarat Christina Zakhem, locatar al blocului numărul 29 de pe strada Carol I.

Administratorul asociaţiei de proprietari de care aparţine blocul respectiv a susţinut că a primit numeroase reclamaţii şi că situaţia în care se află blocurile racordate la centrale pe gaz este inadmisibilă, deoarece acestea nu au restanţe şi penalităţi, ba chiar se află cu plata în avans. "Aceste blocuri nu au nici o datorie către termocentrala ieşeană, ba chiar ne aflăm cu plata în avans. Au fost luate nişte măsuri arbitrare pentru care suferă o bună parte din ieşeni. Cunosc litigiul dintre SC CET Iaşi SA şi E.ON Gaz România, şi nu cred că aceşti locatari au vreo vină şi trebuie să sufere din cauza acestui conflict", a declarat Gheorghe Păduraru, administratorul asociaţiei de proprietari. Conducerea SC CET Iaşi SA a susţinut că există aceste probleme deoarece blocul este cap de linie şi nu dispune de un circuit de recirculare a apei calde, astfel încât apa caldă să rămână pe circuit şi centrala să nu fie nevoită să încălzească permanent apa. "În zona respectivă sunt probleme deoarece blocurile nu dispun de un circuit de recirculare a apei calde. Situaţia se va remedia imediat ce vom instala un astfel de circuit. Deocamdată, înlocuim reţeaua de distribuţie din cartierul Alexandru", a declarat Ovidiu Mihăiuc, purtătorul de cuvânt al SC CET Iaşi SA.



Autor:
Cătălin ILIEŞ,
Articol furnizat de:
Ziua de Iasi
Cititi mai multe pe:
ZiuaIasi.ro

Adauga un comentariu

Stirile zilei


Nume*
Email*
Acum poti accesa siteul Iasi.com si pe telefonul tau mobil la adresa:
http://mob.iasi.com
Daca telefonul tau mobil este conectat la Internet poti accesa, intr-un format care se incarca repede, orice informatie te intereseaza de pe siteul nostru: evenimente, stiri, program cinema, numere de tel si adrese de restaurante, baruri, discoteci, mersul trenurilor si al autobuzelor etc.
Scadere cu 0.54%(0.0130 RON) 2.3972     Scadere cu 0.69%(0.0244 RON) 3.533
*Actualizat zilnic de pe siteul BNR
Site-ul www.iasi.com este inca in faza de teste. Asta inseamna ca mai pot aparea probleme, buguri, erori. In caz ca observati probleme pe site va rugam sa ne anuntati pentru a le putea remedia. Nu uitati sa includeti si url-ul paginii pe care ati descoperit problema.

Raporteaza o problema