Copil lovit de un BMW 
612 vizite
Ieri, în jurul orei ora 12.30, Adrian Ionel Vasilache, de 12 ani, a fost accidentat de un autoturism marca BMW, condus de Aurel Coţoc, în vârstă de 39 de ani. Accidentul a avut loc pe Calea Chişinăului. Băiatul a vrut să traverseze strada, însă nu s-a asigurat înainte. La un moment dat, BMW-ul, care venea dinspre Podu Roş şi se îndrepta spre Tomeşti, a intrat direct în copil. Ca urmare, Vasilache a fost rănit grav şi transportat imediat la Spitalul de Copii Sfânta Maria. Diagnosticul este de contuzie piramidală nazală şi contuzie toraco-abdominală. Băiatul va rămâne sub observaţie medicală.
Un alt accident a avut loc în dimineaţa zilei de ieri. La ora 7.10, pe strada cu sens unic Agatha Bârsescu, Neculai Crudu, de 49 de ani, efectua manevra de mers înapoi. Din neatenţie, l-a accidentat pe Mihai Cociorvă, de 67 de ani, care se afla pe stradă. Acesta s-a ales cu un traumatism cranio-cerebral şi a fost dus de urgenţă la spital.
Şoferului i s-a întocmit dosar penal pentru vătămare din culpă. De asemenea, pe bulevardul Carol, Cătălin Rodovici, de 23 de ani, s-a autoaccidentat. Se afla pe bordură şi, în momentul în care a vrut să traverseze strada, nu a observat că se apropia o maşină condusă de Daniel Caprian, de 30 de ani. Ca atare, Rodovici s-a lovit de maşină, alegându-se cu o contuzie gambă stângă. Nu a fost necesară internarea sa.

Autor:
Andreea DUMITRU, Articol furnizat de:
Ziua de IasiCititi mai multe pe:
ZiuaIasi.roAdauga un comentariu
Stirile zilei

Acum poti accesa siteul Iasi.com si pe telefonul tau mobil la adresa:
http://mob.iasi.com
Daca telefonul tau mobil este conectat la Internet poti accesa, intr-un format care se incarca repede, orice informatie te intereseaza de pe siteul nostru: evenimente, stiri, program cinema, numere de tel si adrese de restaurante, baruri, discoteci, mersul trenurilor si al autobuzelor etc.
2.3021
3.6139
*Actualizat zilnic de pe siteul BNR
Site-ul www.iasi.com este inca in faza de teste. Asta inseamna ca mai pot aparea probleme, buguri, erori. In caz ca observati probleme pe site va rugam sa ne anuntati pentru a le putea remedia. Nu uitati sa includeti si url-ul paginii pe care ati descoperit problema.
Raporteaza o problema
Raporteaza o problema