Benzină în loc de motorină la Petrom Dacia 
893 vizite
Un şofer de la firma Termo Sanital SRL s-a trezit că a primit benzină în loc de motorină la Staţia Peco Petrom numărul 11 din Dacia. "Salariatul nostru Ioniţă Adam, a alimentat autoutilitara Dacia papuc la staţia 11 Dacia, aparţinând Petrom. Acesta a solicitat vânzătoarei să-i pună în rezervor motorină Euro Diesel 4 (aditivată). Din neglijenţa acesteia, i-a pus în rezervor benzină, dar i-a emis bonul fiscal numărul 153, pe care scrie că a cumpărat motorină. Datorită acestei greşeli, autovehiculul s-a defectat a doua zi dimineaţă", susţin reprezentanţii SC Termo Sanital SRL IaşiUn şofer de la firma Termo Sanital SRL s-a trezit că a primit de la Staţia Peco Petrom numărul 11 din Dacia benzină în loc de motorină. Cu toate că reprezentanţii Petrom Dacia au recunoscut într-un final eroarea, pe bonul fiscal emis de SC Petrom SA Zona Peco Iaşi apare că şoferul de la SC Termo Sanital a pus totuşi motorină. Şeful de la staţia de carburanţi a susţinut că abia mâine (astăzi - n.r.) va putea exprima un punct de vedere cu privire la incident. Acest incident nu este primul de acest gen de la Petrom. În urmă cu puţin timp, mai exact luna trecută, zeci de şoferi ieşeni care au alimentat la staţia Petrom în cauză au avut parte de o surpriză: de la pompa de benzină fară plumb, au pus motorină. Aceasta deoarece un angajat al staţiei de carburanţi a descărcat cisterna de motorină în rezervorul de benzină. Sesizările au fost preluate de Oficiul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Iaşi care a stabilit că firma se face vinovată de pagubele produse proprietarilor autovehiculelor, în jur de 30, şi a sancţionat societatea comercială cu 200 milioane lei (20.000 RON).
Explicaţii lamentabile
Reprezentanţii SC Termo Sanital SRL au explicat cum angajaţii de la Peco Dacia au încercat să arunce vina pe şoferul autoturismului, pentru problemele cauzate autoturismului. "La data de 18.05.2007 orele 20.00, salariatul nostru Ioniţă Adam, a alimentat autoutilitara Dacia papuc la staţia 11 Dacia, aparţinând Petrom. Acesta a solicitat vânzătoarei să-i pună în rezervor motorină Euro Diesel 4 (aditivată). Din neglijenţa acesteia, i-a pus în rezervor benzină, dar i-a emis bonul fiscal numărul 153 pe care scrie că a cumpărat motorină. Datorită acestei greşeli autovehiculul s-a defectat a doua zi dimineaţa. Iniţial am bănuit că ar fi vorba de o cauză tehnică, drept pentru care luni, 20.05.2007, m-am adresat unităţii service, care are în evidenţa maşinii, aceasta fiind în garanţie. Cu mari rugăminţi am reuşit să obţin o programare pentru miercuri 22.05.2007, în urma verificărilor efectuate, specialiştii unităţii service au constatat că toate problemele se datorează alimentării cu combustibil neadecvat, iar reparaţiile în valoare de 258,59 lei nu fac obiectul garanţiei. În această situaţie m-am prezentat la unitatea Peco de la care a fost alimentat ultima dată autovehiculul pentru a găsi o cale de rezolvare pe cale amiabilă a problemelor apărute. Aici angajaţii au încercat să găsească tot felul de vine ale mele şi ale persoanei care s-a prezentat cu maşina la Peco, după cum urmează: de ce, dacă incidentul s-a petrecut sâmbătă, am ajuns la ei tocmai miercuri? Le-am explicat că am aşteptat concluziile specialiştilor, aceştia fiind liberi în week-end şi a trebuit să aştept două zile pentru a intra cu maşina în service şi încă două zile pentru a afla cauza. După ce le-am lămurit cum stau lucrurile au încercat să-mi demonstreze că angajatul meu ar fi alimentat singur maşina şi din greşeală ar fi pus benzină, deci vina este a lui; în acest sens s-au arătat chiar foarte amabile doamnele care lucrează la această staţie şi mi-a arătat filmul în care ar fi trebuit să îl văd pe om cum pune benzina, fiind iritate de faptul că acesta ar fi intrat în Peco-ul care nu este cu autoservire şi ar fi făcut ce a vrut el şi trebuie să suporte consecinţele nu să acuze oameni nevinovaţi. Dar, pe casetă, stupoare: autovehicolul a fost alimentat chiar de către vânzătoarea care susţinea cea mai tare că vinovat este angajatul meu. În această situaţie, vânzătoarea a găsit o altă vină, tot a mea, anume faptul că pe maşină nu scrie că trebuie alimentată cu motorină şi prin urmare a pus benzină, deoarece nimeni nu i-a cerut motorină", susţin reprezentanţii Termo Sanital SRL într-o plângere.
Autor:
Gelu JIREGHIE, Articol furnizat de:
Ziua de IasiCititi mai multe pe:
ZiuaIasi.roAdauga un comentariu
Stirile zilei

Acum poti accesa siteul Iasi.com si pe telefonul tau mobil la adresa:
http://mob.iasi.com
Daca telefonul tau mobil este conectat la Internet poti accesa, intr-un format care se incarca repede, orice informatie te intereseaza de pe siteul nostru: evenimente, stiri, program cinema, numere de tel si adrese de restaurante, baruri, discoteci, mersul trenurilor si al autobuzelor etc.
2.7811
3.769
*Actualizat zilnic de pe siteul BNR
Site-ul www.iasi.com este inca in faza de teste. Asta inseamna ca mai pot aparea probleme, buguri, erori. In caz ca observati probleme pe site va rugam sa ne anuntati pentru a le putea remedia. Nu uitati sa includeti si url-ul paginii pe care ati descoperit problema.
Raporteaza o problema
Raporteaza o problema


