» Iasi » Stiri » Bărbatul care şi-a măcelărit soţia poate scăpa de închisoare

Bărbatul care şi-a măcelărit soţia poate scăpa de închisoare

497 vizite

Nicolae Pintilie, bărbatul care şi-a ucis soţia cu şase lovituri de cuţit cu doar două zile în urmă, poate scăpa basma curată. Dacă în urma expertizei psihiatrice, care va fi efectuată la începutul lunii septembrie, se constată că acesta nu avea discernământ în momentul în care şi-a ucis soţia, va fi internat la Spitalul de Psihiatrie Socola. Procurorii ieşeni au emis o ordonanţă de internare a bărbatului. Acesta nu a putut fi audiat nici în cursul zilei de ieri, întrucât starea de sănătate nu i-a permis acest lucru, fiind cunoscut ca suferind de epilepsie. Dacă se dovedeşte lipsa discernământului, totală sau parţială, adică numai în momentul săvârşirii faptei, Nicolae Pintilie nu trebuie să răspundă în faţa legii pentru uciderea soţiei. Aceasta în ciuda faptului că fiul său a declarat că a văzut cuţitul ascuns sub saltea cu câteva zile înainte de oribila crimă, ceea ce demonstrează că bărbatul plănuise din timp să-şi omoare soţia.

Cercetările efectuate au scos la iveală faptul că bărbatul a mai fost internat la Spitalul de Psihiatrie. "Există un bilet de externare din Spitalul de psihiatrie Socola. Acesta demonstrează că a fost necesară internarea lui pentru acele crize comiţiale. Ca atare, procurorul a emis ordonanţa de internare în spitalul mai sus menţionat", a declarat Liviu Zanfirescu, şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie Iaşi. Cu doar câteva ore înainte, Pintilie s-a oprit la un bar, unde a consumat o cantitate considerabilă de alcool. Când a ajuns acasă, acesta s-a certat cu soţia şi a început să o înjure, fără ca femeia să riposteze. După ce aparent s-a liniştit, criminalul s-a întins pe patul din camera sa şi s-a uitat la televizor. La un moment dat, la ora 22.45, a luat un cuţit şi a plecat în dormitorul nevestei. Anişoara Pintilie, de 55 ani, a fost înjunghiată cu şase lovituri de cuţit.



Autor:
Roxana TRINCĂ,
Articol furnizat de:
Ziua de Iasi
Cititi mai multe pe:
ZiuaIasi.ro

Adauga un comentariu

Stirile zilei


Nume*
Email*
Acum poti accesa siteul Iasi.com si pe telefonul tau mobil la adresa:
http://mob.iasi.com
Daca telefonul tau mobil este conectat la Internet poti accesa, intr-un format care se incarca repede, orice informatie te intereseaza de pe siteul nostru: evenimente, stiri, program cinema, numere de tel si adrese de restaurante, baruri, discoteci, mersul trenurilor si al autobuzelor etc.
Crestere cu 0%(0 RON) 2.3021    Scadere cu 0.62%(0.0226 RON) 3.6139
*Actualizat zilnic de pe siteul BNR
Site-ul www.iasi.com este inca in faza de teste. Asta inseamna ca mai pot aparea probleme, buguri, erori. In caz ca observati probleme pe site va rugam sa ne anuntati pentru a le putea remedia. Nu uitati sa includeti si url-ul paginii pe care ati descoperit problema.

Raporteaza o problema