» Iasi » Stiri » Astăzi are loc prima probă la bacalaureat

Astăzi are loc prima probă la bacalaureat

764 vizite
Pentru un număr de 6.645 liceeni înscrişi la sesiunea bacalaureatului ce începe astăzi, debutează şi emoţiile, atât ale acestui examen, cât şi ale admiterii la facultate, deoarece unele facultăţi promovează admiterea pe bază de dosar. Cei mai puţini elevi de la bacalaureat provin de la o filiera vocaţională, 540 de cazuri, iar cei de la teoretic şi tehnologic sunt înscrişi în aproape acelaşi număr, 3.049, respectiv 3.056 de elevi. Examenul de bacalaureat se va desfăşura în 46 de centre. Astăzi are loc proba orală la limba şi literatura română. Media de obţinere a diplomei de bacalaureat este 6, iar nota pentru fiecare examen în parte este minimum 5. Timpul de lucru, pentru probele scrise, este de 3 ore, iar pentru susţinerea celei orale, de maximum 15 minute

Liceenii au avut la dispoziţie zece zile pentru a-şi lămuri ultimele aspecte legate de subiectele din acest an pentru bacalaureat. De astăzi începe competiţia la bacalaureat, miza constând în a obţine note mari care să le ofere şanse bune pentru admiterea la facultate, deoarece multe facultăţi încă uzitează sistemul de admitere pe bază de dosar. Pentru un număr de 6.645 liceeni înscrişi la sesiunea bacalaureatului ce începe astăzi, debutează şi emoţiile, atât ale acestui examen, cât şi ale admiterii la facultate. Examenul de bacalaureat se va desfăşura în 46 de centre, iar lucrările vor fi corectate în 21 de centre de evaluare.

Media de obţinere a diplomei de bacalaureat este de 6, iar nota pentru fiecare examen în parte este minimum 5. Pentru fiecare probă scrisă au fost stabilite variante de subiecte, dintre care se alege, prin tragere la sorţi, numărul variantei de subiect pentru proba scrisă, dar şi al subiectului de rezervă. La probele orale este permisă extragerea unui al doilea subiect, dar va fi scăzut un punct din nota finală, aceasta fiind şi o probă eliminatorie. Mai mult, nu se admit contestaţii pentru proba practică şi nici pentru cea orală. Primele două probe sunt examene orale, probe ce vor fi susţinute la limba şi literatura română, respectiv la limba şi literatura modernă. După caz, se va susţine şi examenul la limba maternă. Astfel, luni, 25 iunie, şi marţi, 26 iunie, va fi examenul la limba şi literatura română. Marţi şi miercuri va urma cel la limba maternă, după caz. Între 27 şi 28 iunie, proba orală se va încheia cu examenul la limba şi literatura modernă. De joi, 29 iunie, urmează probele scrise, în această zi fiind repartizat examenul la limba şi literatura română (proba A). Pe 2 iulie, se va susţine examenul scris la limba maternă, după caz (proba B). Apoi, pe data de 3 iulie se va desfăşura proba obligatorie a profilului (proba D). În următoarea zi va fi o probă la alegere din aria curriculară corespunzătoare specializării (proba E). Această probă este una scrisă sau practică, în funcţie de specificul specializării. Pentru ultima zi a examenului de bacalaureat, 5 iulie, liceenii vor avea o probă la alegere dintre disciplinele din celelalte arii curriculare (proba F). Aceasta poate fi, indiferent de specializări, profiluri sau filiere, educaţia fizică. Nu se poate susţine aceeaşi disciplină în cadrul ultimelor două examene. Rezultatele vor fi afişate pe data de 7 iulie, până la ora 16.00. De la această oră şi până la ora 20.00, se pot depune contestaţiile. Vor urma două zile în care acestea vor fi soluţionate, după care, pe 10 iulie vor fi publicate rezultatele finale. Pentru cei care nu vor obţine note de trecere, se organizează o nouă sesiune a bacalaureatului, începând cu 20 august. Înscrierile pentru a două sesiune se vor face între 16 şi 20 iulie. Primele două încercări la acest examen sunt scutite de taxe, în schimb cei proveniţi de la liceele particulare vor achita o sumă pentru susţinerea examenului în centrele stabilite de Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi, de la prima sesiune. Elevii care au obţinut premii la concursuri sau olimpiade şcolare internaţionale, dar recunoscute de către Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, vor putea să-şi echivaleze, la cerere, proba de examen a cărei disciplină a fost inclusă în programa de concurs, echivalarea fiind cu nota zece. Absolvenţii care au dobândit în cei 4 ani de studiu medii generale de minimum 9.50, iar la examenul de bacalaureat vor obţine media 10, vor primi o diplomă de merit.



Autor:
Marius SIDORIUC,
Articol furnizat de:
Ziua de Iasi
Cititi mai multe pe:
ZiuaIasi.ro

Adauga un comentariu

Stirile zilei


Nume*
Email*
Acum poti accesa siteul Iasi.com si pe telefonul tau mobil la adresa:
http://mob.iasi.com
Daca telefonul tau mobil este conectat la Internet poti accesa, intr-un format care se incarca repede, orice informatie te intereseaza de pe siteul nostru: evenimente, stiri, program cinema, numere de tel si adrese de restaurante, baruri, discoteci, mersul trenurilor si al autobuzelor etc.
Scadere cu 0.4%(0.0091 RON) 2.2678     Scadere cu 0.18%(0.0065 RON) 3.5656
*Actualizat zilnic de pe siteul BNR
Site-ul www.iasi.com este inca in faza de teste. Asta inseamna ca mai pot aparea probleme, buguri, erori. In caz ca observati probleme pe site va rugam sa ne anuntati pentru a le putea remedia. Nu uitati sa includeti si url-ul paginii pe care ati descoperit problema.

Raporteaza o problema