Asediu la Cuza 
3384 vizite
Păşesc pragul universităţii cu mari speranţe, vise şi dorinţe de a reuşi în viaţă. Sunt mii, doar în primele două zile ale înscrierilor la Cuza, peste 5.000, şi toţi vor un viitor mai bun. Rămâne întrebarea dacă şcoala şi societatea românească se vor putea folosi de materia lor cenuşie, în scopuri nobile. Cele mai puţine dosare au fost depuse la Facultatea de Fizică, 35, aici fiind disponibile 122 locuri la buget şi 255 la taxă. 65 de absolvenţi basarabeni s-au înscris pentru 27 de locuri, iar 13 rromi s-au înscris tot pentru 27 locuri alocate acestoraMii de candidaţi se înscriu zilnic la una dintre cele 15 facultăţi ale Universităţii Al. I. Cuza Iaşi (UAIC). Vin din toate judeţele sau satele Moldovei. Mulţi vin pentru prima dată la Iaşi. Bulevardul Carol (Copou) este, în aceste zile, un furnicar toropit de soare. O lume pestriţă, deseori dezorientată, care străbate ceas de ceas, până la ora 18.00, ora până la care se fac înscrierile la UAIC, drumul dinspre gară spre universitatea din Copou. O parte este copleşită de clădirea universităţii pe care o vede întâia dată, alţii caută să prindă un rând la cozile imense la depunerea dosarului de înscriere. Biroul de relaţii publice al UAIC a ştiut să vină în ajutorul candidaţilor, astfel, pe lângă panourile şi pliantele de care se pot folosi aceştia, a organizat şi un punct de ghidare a acestora, care se dovedeşte deosebit de eficient.
Pragul raiului
Doar în primele două zile ale înscrierilor la Cuza, peste 5.000 de absolvenţi s-au înscris pentru cursurile universitare de licenţă. Pragul critic al înscrierilor este aşteptat pe astăzi şi mâine, ultima zi a înscrierilor fiind duminică, 22 iulie. Cu toate acestea, ieri numărul candidaţilor l-a depăşit pe cel din zilele anterioare. Pe holurile universităţii este o zarvă ca de fabrică. Fiecare încearcă să termine mai repede cu înscrierea. Numai în zece minute, numărate pe ceas, la punctul de informare şi îndrumare, situat la intrarea în corpul A, 16 persoane au apelat la sfatul unuia dintre cei doi studenţi voluntari pentru a oferi aceste repere. Problemele variau de la aflarea locaţiei facultăţii, secretariatului, casieriei, până unde se află un notar, un multiplicator de fotografii, o papetărie sau laborator de analize. Pliantele cu prezentarea universităţii dispăreau imediat de pe masă, fiind înlocuite de altele, pixurile la fel. Sălile de depunere a dosarelor erau arhipline. Zâmbete, conversaţii, păreri, emoţii. Această universitate, înfiinţată la 26 octombrie 1860, este în aceste zile plină de un suflu nou, speranţe noi şi, mai ales, o dorinţă de a schimba în bine şcoala românească. "Am optat pentru Iaşi deoarece am obţinut şi mutarea locului de muncă aici. Dar şi colegii mei de liceu au venit tot la Iaşi să se înscrie la facultate iar acest lucru a fost un motiv în plus pentru a alege Iaşul unde vin pentru prima dată", a mărturisit Elena Staicu, absolventă din Roman cu media 8.40.
Statistici
Din cele 10.934 de locuri, în primele două zile au fost ocupate 5.060 de locuri. Cele mai apreciate facultăţi, după numărul de candidaţi înscrişi, au fost cele de Economie şi Administrarea Afacerilor (FEAA) şi Filosofie. La FEAA în prima zi s-au înscris 895 iar în a doua zi 1.766, pe 718 locuri bugetate şi 2.650 la cu taxă. La departamentul de Relaţii Internaţionale şi Studii Europene din cadrul Facultăţii de Filosofie sunt 37 de candidaţi pe un loc bugetat, în total fiind 5 locuri la buget. În primele două zile s-au înscris 188 de candidaţi. Tot la acest departament sunt repartizate şi 120 de locuri la taxă. "Foarte, foarte multă lume vine să se înscrie la universitatea noastră. Anul trecut erau de 10 ori mai puţini oameni, pe zi, la înscriere. Majoritatea candidaţilor sunt din alte judeţe, în special din regiunea Moldovei. Dar au venit candidaţi şi din Târgu Mureş, Sibiu, Bucureşti", a arătat Gabriel Bunescu, student voluntar la punctul de orientare pentru admitere. "Puteam alege şi Bucureştiul, dar având în vedere că Iaşul este mai aproape şi este un centru universitar renumit, l-am preferat. Mă voi înscrie la Litere şi Turism", a precizat Bianca Cucuruzac, absolventă cu media 9.62 din Botoşani. Pentru cei cu note mai mici, şansele sunt crescute doar pe locurile cu taxă. "Sper să reuşesc la Ştiinţe Politice, chiar la taxă, deoarece este ceva ce-mi place. Aş vrea să urmez o carieră politică", a precizat Victor Boboc, absolvent al Grupului Şcolar Constantin Brâncuşi cu media 7.85. Cele mai puţine dosare au fost depuse la Facultatea de Fizică, 35, aici fiind disponibile 122 locuri la buget şi 255 la taxă. Nici candidaţii basarabeni nu stau mai prejos. Deşi au alocate 27 de locuri, deja s-au înscris 65. Cei de etnie rromă, la rândul lor, s-au arătat interesaţi de studiile superioare. Pentru ei sunt rezervate tot 27 de locuri şi, în primele două zile s-au înscris 13. În eventualitatea rămânerii peste noapte în Iaşi, UAIC a pus la dispoziţie căminul C7. Preţul pe noapte este de 33 RON.
Şi restul e tăcere
Chiar dacă UAIC este o universitate de top, face parte şi din Grupul Coimbra şi se bucură de importante colaborări cu universităţi de prestigiu mai ales europene, gestiunea unui volum atât de mare de noi studenţi este o problemă delicată. Pe de o parte se cunoaşte puterea de absorbţie pe piaţa forţei de muncă a celor cu studii superioare iar pe de altă parte, învăţământul de masă este una dintre maniile unei societăţi flămânde de diplome şi nicidecum de valoare în sine. Iar dacă se ia la socoteală şi gradele de pregătire ale cadrelor universitare, a capacităţii lor de a disemina informaţia unui număr copleşitor de studenţi, de faptul că este, uman vorbind, imposibil să se formeze un dialog cu fiecare student în parte, în atare circumstanţe, învăţământul este, pe drept cuvânt, un rest ce naşte tăcerea unei naţii. O tăcere ce vine din neputinţă, din durerea, acolo unde este cazul, de a afla că se poate şi mai bine iar acest bine nu va veni niciodată.
Autor:
Marius SIDORIUC, Articol furnizat de:
Ziua de IasiCititi mai multe pe:
ZiuaIasi.roAdauga un comentariu
Stirile zilei

Acum poti accesa siteul Iasi.com si pe telefonul tau mobil la adresa:
http://mob.iasi.com
Daca telefonul tau mobil este conectat la Internet poti accesa, intr-un format care se incarca repede, orice informatie te intereseaza de pe siteul nostru: evenimente, stiri, program cinema, numere de tel si adrese de restaurante, baruri, discoteci, mersul trenurilor si al autobuzelor etc.
2.2678
3.5656
*Actualizat zilnic de pe siteul BNR
Site-ul www.iasi.com este inca in faza de teste. Asta inseamna ca mai pot aparea probleme, buguri, erori. In caz ca observati probleme pe site va rugam sa ne anuntati pentru a le putea remedia. Nu uitati sa includeti si url-ul paginii pe care ati descoperit problema.
Raporteaza o problema
Raporteaza o problema
